Deputații vor organiza, lunea viitoare, o dezbatere pe tema neimpozitării profitului reinvestit şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator. Solicitarea a venit din partea liberalilor și va fi invitat și premierul Victor Ponta.
"Am avut o solicitare din partea PNL referitoare la o dezbatere parlamentară cu participarea premierului, s-a stabilit pentru luni după-amiază, termenul legal este de 6 zile de la momentul solicitării", a anunțat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici după şedinţa Biroului permanent.
Potrivit solicitării liberalilor, cele două măsuri reprezintă cele mai importante măsuri de stimulare a mediului de afaceri în vederea realizării de investiţii şi a creării de locuri de muncă, condiţii necesare pentru revigorarea economiei româneşti.
"Aceste măsuri au fost negociate de partea română şi convenite cu partenerii financiari internaţionali ai FMI, BM şi Comisiei Europene fiind angajate de Guvernul României în cadrul acordului stand-by de tip preventiv semnat de ţara noastră cu cele 3 instituţii. Cu toate acestea, aşa cum reiese din programul asupra căruia noul Guvern şi-a angajat răspunderea în Parlament în data de 11 martie cele două măsuri liberale au caracter general, fără teme precise de aplicare, ceea ce necesită clarificări din partea Guvernului în legătură cu voinţa politică privind suplimentarea şi implementarea lor", se mai arată în solicitarea liberalilor.
Ei cer participarea atât a premierului, cât şi a ministrului de Finanţe, Ioana Petrescu, şi a ministrului delegat pentru buget Liviu Voinea.