Editura Evenimentul si Capital

Horoscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile...

horoscop_01
Autor: | | 0 Comentarii | 9354 Vizualizari

Astăzi sunt avantajate zodiile Taur, Rac, Gemeni, Leu, Capricorn, Vărsător, Peşti. Pe 17 martie s-au născut: Nat King Cole, Bobby Jones, Kurt Russell, Patrick Duffy, Dan Nuţu, Alecu Popovici, Alecu Russo, Mihai Ungheanu, Urmuz.

În sfârşit, după multă muncă, pe 17 martie, o sărbătoare importantă în calendarul poporului român, de la daci. Se numeşte "Alexiile"! Este ziua Şarpelui, zi totemică a unuia dintre triburile vechi care au stat la baza formării populaţiilor, apoi a poporului, pe teritoriul de astăzi a României. Legenda spune că lupul, vulturul, zimbrul, şarpele şi capra neagră sunt "primii strămoşi" ai triburilor neoliticului, de aici, de pe la noi, care mult mai târziu aveau să furnizeze însemnele heraldice. Lupul, în special, a fost totemul celor două popoare antice care au contribuit esenţial la formarea poporului român şi a limbii: dacii şi romanii. Se pare că puternica uniunea de triburi care avea ca totem şarpele stăpânea un teritoriu ce cuprindea Dobrogea actuală, de la marea cea mare, malul stâng al Dunării până la pădurea cea mare şi toată partea de Nord-Est a Bulgariei actuale, iar în Nord, până la râvnita Crimee. Încet-încet triburile care aveau ca totem lupul s-au impus, au prevalat. Totuşi, marele exilat de la Pontul Euxin, Ovidius, pomeneşte de "marile mistere ale şarpelui".Evident, fiind între marele fluviu şi mare, triburile şarpelui aveau mulţi pescari iscusiţi. Ziua de 17 martie este ţinută cu străşnicie de pescari ca să aibă noroc la prins peşti. Sunt ritualuri complicate, care astăzi probabil că s-au uitat. Poate ţin minte vorba că dacă pescarii dorm mult de ziua Şarpelui, vor avea noroc la pescuit. Aşa ceva nu se uită!Se scot stupii la aer liber!Era interzis să se spună şarpelui pe nume, sau cea mai mică aluzie la formă, sau la "şerpuit". De aceea sărbătoarea ni s-a transmis cu numele elenizat de "Alexii" – protectorul, apărătorul, aluzie la "primul strămoş", la cel care apăra tribul, totemul. Să ne amintim de puternicele şi bogatele colonii greceşti de la Marea Neagră care aveau strânse şi cordiale legături cu localnicii.Tradiţia spune că în această zi ies gângăniile, tîrâtoarele din pământ, zeii telurici sparg cele şapte peceţi care s-au întocmit în toamnă pecetluind goangele în pământ şi începe un nou ciclu al vieţii. Sunt sărbătorile primăverii, ale echinocţiului de primăvară care cade peste câteva zile. Suntem în plin Mister Eleusis!Există o frumoasă, o foarte frumoasă descriere a vieţii Cuviosului Alexie, omul cald al lui Dumnezeu, în Proloagele de la Malovăţ. Căutaţi, citiţi şi luaţi aminte!Mă întrebaţi ce am mai făcut!Mulţumesc de întrebare, sâmbătă am făcut curăţenie, duminică dimineaţa m-am dus în parc ca să-mi liniştesc ochii obosiţi de zece ore de lucrat zilnic cu vederea lipită de ecranul monitorului. Stăteam pe o bancă şi mă uitam departe, în zare, cât mai departe, la verdele crud şi la albul mestecenilor. Era frumos... Când apare o doamnă în vârstă şi îmi spune dintr-o suflare: "Domnule vă ştiu de la televizor, ştiu că aveţi sufletul bun, nu vreţi s-o adoptaţi pe Viki, că sunt pensionară şi nu am bani de cipare şi castrare şi nu îmi rămâne decât s-o dau, sau s-o părăsesc. Că ne ameninţă mai rău ca pe hoţii de cai cu amenzi de cinzeci de milioane. Auziţi, domnule, cincizeci de milioane..." Am liniştit-o pe doamnă, am spus că o să mă interesz de problemă, i-am dat numărul de mobil şi m-am jucat puţin cu Viki, o căţeluşă mică, mică, o bişonică malteză cât un iepuraş alb şi la fel de timidă. O să mă interesez pe canalele mele să văd ce este cu nebunia asta, cine profită, cine ia banii! O să vă ţin la curent, fiţi fără grijă! Găsirea adevărului este meseria mea... Dacă ştiţi ceva, turnaţi la dom.profesor@gmail.com.Am ajuns acasă şi am citit jurnalul, normal, "Evenimentul Zilei". Văd că: "...vicepremierul guvernului rus, Dmitrii Rogozin, l-a numit pe ambasadorul Ucrainei la Chişinău, Serghei Pirojkov, "fiu de căţea"!Măi, măi, mă minunez, ce scandalizaţi ar fi fost profesorii mei de diplomaţie, de relaţii internaţionale, Corneliu Mănescu şi Mircea Maliţa. Dar şi înjurăturile au istoria lor şi dacă aş fi respectivul ambasador ucrainian i-aş mulţumi agresivului vicepremier pentru că mă aseamănă cu un cetăţean al celui mai puternic imperiu din lume, din toată istoria!Aşa îi înjurau iudeii pe romani în timpul revoltelor evreieşti din anii 60 şi 70, "fii căţelei", batjocorind puternica Romă. După cum ştiţi cele cinci familii romane originare, curiile, îşi afirmă ascendenţa din Remus şi Romulus, "fii lupoaicei", Lupa Capitolina. De aici înjurătura, care, iată, are o vechime de aproape două mii de ani! De fapt evreii au rămas doar cu înjurătura, pentru că legiunile romane, câteva, nu 12 cum au fost în Dacia, deci, soldaţii romani, "fii căţelei", au distrus statul iudeu, au dărâmat Templul în anul 70, au desfinţat Ierusalimul ca oraş şi i-au fugărit pe evrei în toată lumea. Atunci s-a constituit diaspora, care este termenul propriu numai pentru evreii rătăcitori.Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, l-am citit ieri pe Einstein, "Comment je vois le Monde", de la Flammarion, o culegere de texte ale prelegerilor publice sau intervenţiilor scrise în jurnale sau la simpozioanele ştiinţifice. Autentice 100%. Undeva, bunul evreu spune că a fost scandalizat, indignat, îndurerat de ceea ce se petrecea în lume. "Apoi, m-am uitat la Lume cu mult umor!"Cred că asta este calea înţelepciunii, v-o recomand cu căldură, încerc şi eu să mă ţin pe această cale..."Ridendo castigat mores" - nimic mai adevărat în aceste vremuri, nimic mai adevărat decât faptul că mâine este, în definitiv, o altă zi!

DEMISIE cu SCANDAL in PSD! Unul dintre lideri a renuntat la functie si a facut acuzatii GRAVE! Breaking News

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscopul lui Dom' Profesor

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI