Editura Evenimentul si Capital

EVZ CHIŞINĂU. Se nasc şi în Moldova campioni. Povestea moldoveanului care a ridicat "Românii au talent" în aer

rodion6
Autor: | | 2 Comentarii | 325 Vizualizari

Succesul lui Rodion Sukman la "Românii au talent" a uimit toată Moldova. Tânărul care e considerat a fi cel mai puternic om din ţara noastră a făcut un adevărat show la concursul televizat din România.

Acum, el are 27 de ani şi se mândreşte cu succesele sale. Dar nu poate spune că întotdeauna a visat să fie cel mai puternic om din Moldova. În copilărie nu dorea să mănânce aproape nimic şi era foarte slab. Cele două surori şi un frate alergau după el prin curte, ca să-l oblige să mănânce măcar ceva. Dar el numai la joacă se gândea. "Participam la toate competiţiile organizate de şcoală. Făceam sport, practicam atletismul şi şahul. Chiar eram foarte bun. Până când am văzut la televizor cum cineva trăgea şi ridica tone. Mă gândeam cum de se poate una ca asta. De pe la 15 ani, am început să practic acest gen de sport. Nu era deloc uşor. Mai mult decât atât, eu nu aveam greutatea care ar fi trebuit", povesteşte Rodion. Dar a perseverat în intenţiile sale. Cineva i-a propus să închirieze o încăpere unde ar fi putut face antrenamente pentru a-şi îndeplini visul. Întrucât avea doar 15 ani, a închiriat încăperea pe numele cumnatului său. Ulterior, a mai găsit câţiva băieţi care puteau plăti lunar chiria pentru sală. Întrucât locuia la Chirsova, iar sala se afla în Comrat, se întâmpla să vină acasă şi pe jos. Primele succese Primul succes a fost faptul că a putut să se îngraşe cu 90 de kg timp de un an. Şedea câte două ore până mânca tot ce i se punea în farfurie. Astfel, la prima competiţie, la vârsta de 17 ani, a ridicat o greutate de 200 de kg. "Tata se bucura enorm. Mama are şi acum frică să nu cadă ceva peste mine. Cam asta e. Ce să vă mai spun: eu nu particip la competiţiile la care nu cred că am şanse de câştig", spune sportivul. Totuşi, unul dintre cele mai importante succese l-a înregistrat în Ucraina, unde Rodion, în echipă cu un alt moldovean, s-a clasat pe locul cinci, la o competiţie de strongman. Meniul zilnic al uriaşului Înainte de competiţii, cheltuielile lui Rodion Sukman cresc de câteva ori. Este vorba de cei mai buni traineri, şedinţe de masaj, alimentaţie specială, vitamine speciale etc. Pentru tot acest “răsfăţ" se cheltuiesc lunar între 18.000 şi 20.000 de lei. Sportivul obţine aceşti bani de la sponsori. El se alimentează în medie de opt ori pe zi. Dimineaţa mănâncă terci din ovăz, cinci ouă fierte, cocteil din lapte şi un oricare alt terci cu 350 de grame de carne albă. Peste două ore, mănâncă salată şi terci cu 350 de grame de carne roşie. Peste o oră, serveşte peşte şi salată. Peste încă o oră – un cocteil din lapte, vitamine şi terci cu carne. Şi tot aşa de câteva ori, la fiecare două ore. "Românii au talent" Încă vara trecută, a fost sunat de cineva din România şi rugat să participe la un show televizat. După ce a acceptat, nu ştia ce să facă acolo. Era prea puţin spaţiu şi trebuia să facă ceva mai simplu, pentru ca să se simtă comod. Pe de o parte, era bucuros, pentru că alături era soţia sa, care îl încuraja. Apoi, nici nu a făcut ceva deosebit. Majoritatea exerciţiilor pe care le-a demonstrat acolo le face zilnic la antrenamente. Pentru următoarea evaluare, vrea să uimească şi mai tare publicul. "Cred că o să am şi un scenariu bine pus la punct. Deja acolo voi arăta tot ce îmi stă în puteri. Mai greu este cu cele necesare, pentru că toate utilajele se fac manual şi am putea avea probleme cu transportarea lor în România", susţine Rodion. Dacă va câştiga premiul mare la "Românii au talent", Rodion vrea să facă o sală de sport, unde copiii şi adolescenţii vor învăţa ce este sportul adevărat. Acum, sportivul se antrenează în subsolul liceului "Gheorghe Asachi" din Chişinău. Unul dintre juraţii de la "Românii au talent" a glumit, după ce a văzut prestaţia lui: " Mă gândesc că pentru tine cel mai simplu e să parchezi o maşină. O iei, pur şi simplu, şi o pui unde îţi convine". De parcă ar fi ştiut. Rodion îşi câştigă existenţa muncind la o firmă de pază. Într-o zi, s-a dus la serviciu, iar când a ieşit, a văzut că cineva a parcat maşina foarte aproape de a lui. Nici uşa nu putea să o deschidă. Nu a stat mult pe gânduri. A apucat maşina şi a tras-o până a putut să o deschidă şi să urce. E fericit în dragoste Cu soţia sa, Rodion a făcut cunoştinţă pe internet. Mai bine de trei luni nu au găsit timp să se vadă. Iar după ce s-au întâlnit, nu s-au mai despărţit nici pentru o zi. "Ne întâlneam în fiecare zi. Soţia mi-a spus din start că ea vrea relaţii serioase", spune sportivul. El nu a tărăgănat mult şi deja peste două luni a cerut-o în căsătorie. Rodion este de părere că dacă ai încredere în femeia care îţi este alături nu trebuie să aştepţi prea mult. După căsătorie, el îi permite să meargă în cluburile de noapte, să se întâlnească cu prietenii, să se distreze. El niciodată nu i-a reproşat nimic. Soţiei nu-i prea place cu ce se ocupă soţul ei şi nici la competiţii cu el nu merge. Singura excepţie a fost preselecţia de la "Românii au talent." Reuşite şi recorduri În luna ianuarie 2004, sportivul a participat la concursul "Powerlifting" de la Academia de Studii Economice, unde îşi făcea studiile, la categoria de 110 kg, obţinând locul I. În acelaşi an a participat la Campionatul Moldovei de powerlifting, unde a obţinut locul I la juniori, categoria 110 kg. În 2012, a bătut un record, a tras trei maşini cu o masă totală de 12 tone. Un alt record a fost că a ridicat o maşină de 1.780 kg şi a ţinut-o un minut şi opt secunde, apoi a început în glumă să îndoaie cuie mari, să îndoaie tave şi să mai facă alte lucruri, după care i s-a acordat titlul de: "cel mai puternic om din Moldova". Acum, vrea să înregistreze un nou record. Planifică să ridice un avion de la Aeroportul Chişinău, dar pentru asta trebuie să evalueze ce fel de avioane sunt acolo şi care este greutatea lor.

Marele regret al lui Nicolae Ceausescu, inainte de MOARTE! Nu a apucat: Acum ma TERMINA el

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI