Elena Udrea spune şi ea: "Adio, PDL!"

Elena Udrea a demisionat din PDL şi s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. În perioada următoare sunt aşteptate alte plecări.

Deputatul PDL Elena Udrea a demisionat ieri din partidul condus de Vasile Blaga şi s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi al Turismului a afirmat că a ales PMP pentru că reprezintă o "forţă politică curajoasă, în stare să nu pactizeze cu USL" şi să continue proiectele lui Traian Băsescu. "E nevoie de o forţă politică în stare să se opună USL. Nu avem o Opoziţie puternică.(...) Vocea Opoziţiei este vocea lui Traian Băsescu. Avem nevoie de o forţă politică curajoasă, în stare să nu pactizeze cu USL-ul. O astfel de forţă politică eu cred că este PMP", a spus Elena Udrea. "Lideri ai PDL fac afaceri cu USL" Ea a punctat şi faptul că actuala conducere a PDL s-a dezis de propria guvernare, de guvernarea Boc, şi de preşedintele Traian Băsescu. În acest sens, Udrea a afirmat că distanţarea de şeful statului face rău PDL. "Sunt lideri ai PDL care fac afaceri cu guvernarea USL, cu PSD. Când eşti legat de relaţii de afaceri este greu să faci opoziţie guvernării", a explicat Elena Udrea noncombatul PDL. Elena Udrea a afirmat că se înscrie în Partidul Mişcarea Populară în postura de simplu membru, dar că nu exclude o eventuală candidatură la Congres. "Vin ca simplu membru în PMP şi cred că acum funcţia este cea mai puţin importantă. Nu exclud o eventuală candidatură la Congres, dar nu am discutat despre Congres şi funcţii", a spus deputatul PDL. Fostul ministru a mai afirmat că nu va candida pentru alegerile europarlamentare, dar nu exclude să se găsească pe ultimele locuri pe lista PMP, pentru a o sprijini. Sunt aşteptate alte plecări din PDL În perioada imediat următoare sunt aşteptate şi alte plecări din PDL înspre Partidul Mişcarea Populară, potrivit surselor EVZ, mai ales după ce, în ultima săptămână în PMP s-au înscris şi foştii consilieri prezidenţiali Daniel Funeriu şi Gabriel Berca. De altfel, potrivit Agerpres, ieri aproximativ 100 de democrat-liberali vâlceni şi-au manifestat intenţia de adera la filiala Partidului Mişcarea Populară în următoarele două săptămâni. "Ştiu că sunt parlamentari, colegi de partid, oameni care cred că trebuie să ne luptăm cu guvernarea USL, şi care vor alege ca şi mine să vină în PMP", a spus şi Elena Udrea. La rândul său, Eugen Tomac, preşedintele PMP, a afirmat că aşteaptă ca şi alţi foşti consilieri ai lui Traian Băsescu să se alăture partidului său. El a făcut şi un apel ca aceia care susţin proiectele şefului statului să se înscrie în Mişcarea Populară. Azi, Partidul Mişcarea Populară organizează, la Sighişoara, Colegiul Naţional al partidului.