PDL Iaşi stă pe un butoi cu pulbere! Cumnatul Angelei Similea îşi execută colegii la ordinul PSD

Război fără precedent în cadrul PDL Iaşi! Actualul şef interimar al fi lialei judeţene a partidului, Gabriel Surdu, Împreună cu primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, a plănuit să-l arunce în stradă pe deputatul PDL Petru Movilă.

Gabriel Surdu, actualul preşedinte interimar al PDL Iaşi şi fost membru PSD, s-a hotărât să-i facă bagajele deputatului Petru Movilă. Aşa că a apelat la vechiul său prieten Gheorghe Nichita, vicepreşedinte PSD şi primar al municipiului Iaşi, pentru a-l ajuta să-l dea afară pe Movilă şi să-i ocupe biroul, în aşa fel încât să ocupe liniştit, alături de deputatul Camelia Bogdănici, întregul sediul PDL Iaşi. Clădirea de pe Ştefan cel Mare a fost închiriată de la Primăria Iaşi. Surdu preia spaţiul lui Movilă Reporterii EVZ au intrat în posesia unei hârtii care arată clar faptul că Gabriel Surdu a făcut toate diligenţele necesare pentru a scoate în stradă un membru fondator al PDL Iaşi, care ocupă de aproape nouă ani acelaşi spaţiu. Adresa de la Primăria Iaşi prin care i s-a comunicat lui Movilă rezilierea contractului pentru spaţiul cabinetului parlamentar a ajuns oficial la biroul deputatului în ziua de 23 decembrie 2013, prin intermediul Poştei Române. Însă, pe 20 decembrie 2013, preşedintele PDL a transmis către DAPPP Iaşi (Direcţia de Administraţie a Patrimoniului Public şi Privat -n.r.) o adresă prin care îşi dă acordul pentru preluarea spaţiului cabinetului parlamentar al deputatului Petru Movilă. Motivul: "Este imperios necesar pentru desfăşurarea organizaţiei noastre -organizaţia municipală şi organizaţiile interne ale partidului", după cum se arată în adresa semnată de preşedintele interimar. Adresa arată intenţia lui Surdu de a-l înlătura pe Movilă. Acesta din urmă este singurul membru al PDL Iaşi care face opoziţie USL, în principal liderului PSD Iaşi, Gheorghe Nichita. Fără să-l intereseze faptul că vicepreşedintele PSD a făcut un abuz atunci când a reziliat contractul cu deputatul ieşean şi fără măcar să-şi întrebe propriul coleg de partid care este întradevăr situaţia, Surdu a anunţat că pune stăpânire pe sediu pentru el şi pentru aliata sa, deputata Camelia Bogdănici. Adresa prin care Gabriel Surdu este de acord să preia spaţiul în care îşi avea cabinetul deputatul Movilă "Avem nevoie de el" Întrebat despre această situaţie, Gabriel Surdu nu s-a ferit să declare că l-a susţinut pe primarul Gheorghe Nichita în lupta împotriva propriului său coleg. "Din punctul meu de vedere, spaţiul în care se intră pe o singură uşă trebuie să revină partidului. Am făcut intervenţia la Primărie tocmai în această logică, ca spaţiul să revină partidului, pentru că avem nevoie de el pentru organizaţiile teritoriale", a declarat Surdu, care este fratele fostului ministru al Agriculturi Victor Surdu (decedat pe 7 aprilie 2011) şi cumnatul cântăreţei Angela Similea. "Nu plec din acest spaţiu” Din adresa pe care Surdu a transmis-o DAPPP Iaşi se pare că spaţiul lui Movilă va fi dat deputatei Camelia Bogdănici. În aceeaşi şedinţă în care Movilă a anunţat că-şi dă demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PDL Iaşi, Surdu a numit-o pe Bogdănici preşedinte şi a dizolvat Biroul Permanent Local, fără o decizie statutară. Cea mai mare organizaţie a PDL din judeţul Iaşi nu are conducere, ceea ce îi oferă lui Nichita şi mai mare linişte. În aproape un an şi jumătate, sub comanda lui Surdu, consilierii locali nu au avut nici măcar un proiect de hotărâre sau vreo atitudine ostilă USL Iaşi. Deputatul Petru Movilă anunţă însă că nu va elibera spaţiul şi va continua lupta cu maşinăria USL: "Este clar un abuz al primarului Gheorghe Nichita, un abuz fără precedent, ca o persecuţie politică. Toate indiciile arată foarte clar că acest abuz are susţinatori în fruntea Organizaţiei Judeţene PDL Iaşi. Nu voi pleca din acest spaţiu". "O decizie luată cu telecomanda" Surse din PDL susţin că Surdu speră că va ajunge viceprimar atunci când se va rupe USL, iar PSD va avea nevoie de voturile democrat- liberalilor în Consiliul Local: "În plus, toate afacerile lui Gabriel Surdu depind de Primărie şi de banii municipalităţii". Acest lucru este întărit şi de senatorul Dumitru Oprea, liderul grupului PDL din Senat. "Vorbim despre o decizie luată cu telecomanda. Este o urâţenie din partea PSD, care vrea să-şi umfle muşchii şi să creeze o falsă problemă. Este o acţiune îndreptată împotriva unui om care deţine acel spaţiu de peste nouă ani de zile. Sunt jocuri ascunse, pentru că există destule conexiuni între primar şi conducerea PDL. Senzaţia mea este ca această acţiune abuzivă a lui Gheorghe Nichita împotriva deputatului Movilă nu putea fi făcută fără ajutor din curtea noastră. Este o încercare de dezbinare a PDL, pentru că e clar că Movilă a respectat prevederile contractuale, iar Primăria nu are nevoie de acel spaţiu. Nu mai trec pe la sediul PDL din Iaşi pentru că nu am nimic în comun cu actuala conducere a partidului", a declarat Dumitru Oprea, fostul rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza, din Iaşi.