O mare de oameni frumoși a coagulat, vreme de 12 zile, Teatrul Național Timișoara, în timpul Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Evenimentul desfășurat în perioada 14 – 25 mai, a avut ca temă centrală Identitatea.
Organizat de Teatrul Național din orașul de pe Bega și susținut de Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care se concentrează în egală măsură pe spectacolul de teatru pe text românesc și pe relevarea identității acestuia în fluxul dramaturgiei europene, evidențiind, totodată, teatralitatea tuturor formelor de artă a spectacolului.
Concret, FEST-FDR2017 a însemnat 12 zile pline de teatru, cu 31 de spectacole, în cele trei săli ale teatrului, dar și în Piața Victoriei sau în Parcul Civic - spații urbane transformate în scene de spectacol, șapte dintre ele outdoor, între care și un concert, susținut de trupa Subcarpați. Au jucat trupele celor mai bune teatre din România, alături de unele din cele reprezentative pentru Europa, iar Naționalul timișorean, în strânsă legătură cu tema festivalului, Identitate, a avut opt reprezentații. Aproximativ 10.000 de oameni, timișoreni și nu numai, au stat alături decei aproape 300 de artiști în aceste zile, arătând, împreună, Timișoarei și României, că oamenii sunt (încă) frumoși, că merită să credem că fiecare poate face mai bun și mai furmos în jurul lui. (Fotografii: Adrian Pîclișan)