Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat sâmbătă, 9 martie, la ora 12,00, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, fiind depuse într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş. Carol al II-lea a fost fiul Reginei Maria care, acum o sută de ani, a jucat un rol major în realizarea României Mari. Singura ”problemă” a acestei alăturări de rămășițe este că Regina Maria a murit, în 1938, departe de Casa Regală, exilată chiar din ordinul fiului său. În aprilie 1919, ea organiza la Palat prima conferință de presă din istoria Casei Regale. Avea și cu ce să se laude, pe 5 martie plecase pentru a asista la Conferința de Pace, unde a jucat un rol important în consfințirea Marii Uniri.
C.G. Costa-Foru, preşedinte al Asociaţiunei Generale a Presei Române, scria că în analele presei române ziua de 26 aprilie 1919 “va aparţine reginei Maria”. Întoarsă din călătoria la Paris şi Londra, Regina a fost asaltată cu cereri de interviuri de la gazetarii români, drept urmare “pentru prima oară de când presa există la noi, o invitaţie in corpore i-a deschis accesul palatului. Contactul acesta l-a dorit regina; presa îi e adânc recunoscătoare”, nota Costa-Foru, care, în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiunei, avusese privilegiul unei audienţe privată la Regină, la ora 12, „pe când audienţa colectivă a întregii noastre corporaţiuni era fixată pentru ora 18”.
Prea slabele pregătiri ale diplomaţiei
“Ascultând-o, am aflat cum Majestatea Sa, în călătoria Sa în Franţa şi Anglia, şi-a pus în serviciul ţărei ştiinţele şi puterile Sale toate, pe terenul unde se dă acum lupta, întărind prea slabele pregătiri ale diplomaţiei noastre şi cucerind cele ce se mai pute încă cuceri şi care, fără acest hotărâtor concurs, rămâneau definitiv pierdute”, era impresia lui Costa-Foru.
Regina, potrivit presei vremii, a vorbit gazetarilor de misiunea ei, de concepţiile ei, chiar de alcătuirea ei sufletească.
Suverana a lăsat să se înţeleagă că România nu fusese tratată tocmai bine înainte ca ea să ajungă la Paris. “Dar ajunsă acolo şi luând contact cu bărbaţii de stat adunaţi acolo, a rupt ghiaţa. Şi ni se vor da de toate: noi, pentru armată – şi dreptate ni se va face”.
Regina a spus că, totuşi, se temea ca intervenţia ei să nu fie rău interpretată şi a adăugat energic: „Nu m-am prezentat pentru a cerşi, ci pentru a le cere ce este drept şi ce este în interesul şi al aliaţilor”. Apoi, a povestit „procedura la care a recurs, tactica ei diplomatică. La Paris cea vioaie, graţioasă, fermecătoare. La Londra cea gravă, ultraserioasă, din când în când întreruptă de raza unei glume. Ambele tactici dau rezultatea bune”.
Ferdinand, cel mai puţin antisemit dintre români
Apoi cronicarul relata: „A vorbit şi de chestia evreească. A arătat pe rege ca pe cel mai puţin antisemit dintre români şi a subliniat făgăduielile lui cari sunt fundamentul îndreptărei greşelilor ce s-au comis în chestia evreiască. A vorbit gazetarilor de aceasta, fiindcă i s-a vorbit şi ei la Paris şi Londra”. „În Anglia şi America chestia evreiască interesează”, a spus Suverana şi a tras consecinţele pe cari le-ar fi tras orice om politic care are simţul realităţilor
„În tot decursul convorbirei, regina revine mereu şi mereu asupra intereseului ţărei, a aspiraţiunilor neţiunei şi adesea fără a spune cuvântul, indică drumul spre democraţie, nu fără a privi în faţă, şi consecinţele pentru dinastii.
Suverana a rugat să se puie întrebări şi să se aducă la cunoştinţă doleanţe. Răspunde cu mult bun simţ. Admite şi combate, totdeauna cu graţie. Făgădueşte cu multă discreţie să intervie pentru a îndrepta unele neajunsuri şi refuză cu multă îndemânare să-şi însușească altele”. Cronicarul concluziona: „Întrevederea ziariştilor cu suverana e un început care arată de ce necesitate ar fi asemenea întâlniri, în vremile de democraţie în cari intrăm cu sau fără voie. Un renumit democrat a strigat odată unui rege: Nenorocirea regilor este că nu pot să audă glasul poporului!
Printre mijloacele de cari se serveşte glasul poporului pentru a răsuna în timpul acesta al ascensiunei maselor e şi presa. Regina Maria a înţeles”.
Printre femei de multe ori regină
Costa Foru, într-un alt articol din Adevărul, îşi împărtăşea impresiile „sub farmecul cărora voi rămâne”: „Regina Maria este într-adevăr printre femei de multe ori regină: regină prin frumuseţe, regină prin inteligenţă limpede, luminoasă şi sclipitoare, regină prin puterea pătrunzătoare a farmecului său, dar şi prin inimoşia Sa adânc impresionabilă la tot ce e frumos, artistic, adevărat, măreţ şi generos.
Este o energică, dar totdeodată şi o simţitoare, o putere conştientă de irezistabilitatea ei, dar uşor înduioşabilă şi compătimitoare slăbiciunilor omeneşti. Este o femeie întreagă, cu inteligenţa deasupra celor de sus şi cu inima alături de cei de jos.
A dovedit-o în tot decursul războiului, a mai dovedit-o şi acum după război.
Nu în zadar miile de răniţi slăvesc numele Aceleia care i-a mângâiat la patul lor de durere cu vorbirea Ei blândă, cu surâsul Ei dulce, luminos şi înveselitor, cu acea privire până în rărunchi sfredelitoare şi cu farmecul ameţitor care se desprinde din întreaga Ei fiinţă, de o înfăţişare impunătoare şi de o înăscută majestate.
Toţi aceştia Îi poartă o amintire pururea trainică şi recunoscătoare şi răspândesc în ţară faima minunatelor însuşiri ale reginei lor (…) Erau eri, printre ziariştii invitaţi la Palat câţiva cu credinţe republicane. Unul din aceştia făcea, la eşire, următoarea reflexie: «Această femeie, chiar întro republică de se năştea, trebuia să devie regină». Era din parte-i, modul suprem de a-şi exprima o admiraţie simţită de toţi.
Se ştie că odată fusese vorba să devie soţia actualului rege al Angliei. Norocul ţărei noastre s-a afirmat şi atunci când, în loc de regină a Angliei şi împărăteasă a Indiilor, fiinţa aceasta excepţională şi desăvârşit superioară a devenit regina României”.
Trimisă să facă lobby pentru respectarea garanţiilor din 1916
La 5 martie 1919 Regina Maria ajungea la Paris unde își începea misiunea pentru înfăptuirea României Mari. Iată un fragment din memoriile ei: „Într-o bună zi, pe neașteptate regele m-a întrebat dacă aș fi de acord să plec în străinătate pentru a pleda acolo cauza noastră. M-am întrebat dacă voi avea destul curaj ca să iau asupra mea aceasta răspundere. Brătianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscută alor mei și apoi nimic nu este mai elcovent decât o femeie răscolită. Aș fi de acord? ‘Eu? Să merg la Paris și la Londra? Eu să susțin cauza noastră? Neoficial, bineînțeles dar, totodată, considerată de ai mei ca fiind cea mai potrivită de a face acest lucru pentru România’. Un fior de mândrie mi-a străbatut toata ființa. ‘Eu? Desigur; eu eram cea chemată – da, cred ca mă simteam capabilă să-mi susțin pledoaria chiar și în fața celor ’trei mari’!’ (...) Da, voi merge, am spus – o să fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam îndeplini, mă simțeam capabilă s-o fac, nu eram nici nervoasă și nici speriată. Îmi făcea chiar plăcere”.