Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Trei constructori de sensibilitate
Trei  constructori de sensibilitate

Trei constructori de sensibilitate

Înainte de a se educa, sensibilitatea se construiește. Orice om care adaugă ceva, cît de mic, la sensibilitatea timpului său merită un monument.

Acum cîteva luni, am fost invitat să vorbesc în cadrul unei conferințe dedicate contribuției evreilor la dezvoltarea culturii românești. M-am referit la trei asemenea contribuții care, cred eu, formează un întreg – deși, poate, întregul ține mai degrabă de percepția mea. M-am referit la trei scriitori evrei care au marcat sensibilitatea României moderne. Unul, prin intermediul sensibilității europene. Altul, direct, ”explodînd” în inima cetății. Al treilea, prin influența pe care a avut-o asupra unei generații de poeți și scriitori care, la rîndul ei, a marcat sensibilitatea noastră.

Primul, Paul Celan (1920 – 1970). Am mai scris despre el în acest colț de pagină. Poet de mare intensitate și traducător cu har, s-a născut la Cernăuți într-o familie de evrei sioniști cu ample preocupări culturale, în vremea în care Cernăuții erau românești. A cunoscut din plin infernul holocaustului și deziluzia tragică a comunismului. Împins permanent în afară de evreitatea sa, a părăsit România în 1948 și a ajuns la Paris unde a trăit tot restul vieții, pe care singur a curmat-o la nici 50 de ani. Celan a scris cea mai mare parte a operei sale în germană, o limbă de care se atașase profund încă din copilărie și cu care a dezvoltat o relație intelectuală spectaculoasă, fiind atît limba mamei sale (pe care o adora) cît și limba ucigașilor mamei sale, căci părinții lui au pierit în holocaust. Celebrul său vers ”Moartea este un maestru german” spune mult despre această relație. Poezia sa poate părea, la primele lecturi, încifrată, ermetică, dar efortul de a o pătrunde este pe deplin răsplătit. Celan este un poet al tragicului cu o capacitate fantastică de a se hrăni din propria autobiografie, anume pentru a dobîndi vocea care îl scoate din cadrul experinței proprii.  Celan este indispensabil oricui vrea să înțeleagă bine una dintre cele mai profunde observații despre specia noastră, făcută de Holderlin și retransmisă lumii de Heiddeger într-un eseu important: ”poetic locuiește omul”. Celan este mărturisitorul locuirii poetice a infernului. Nu întîmplător îl evoc aici pe Heiddeger. Relația dintre Celan și filozoful german este una dintre cele mai fascinante pagini de istorie culturală europeană. Astăzi, toată lumea este de acord că poezia lui Paul Celan a avut o contribuție majoră la definirea sensibilității europene moderne.

Al doilea, Mihail Sebastian (1907 – 1945). Puține cărți apărute după 1990 au avut un impact mai puternic decăt Jurnalul său. Într-o conferință pe care a susținut-o în fața comunității evreiești în 1997, dacă nu mă înșel, Gabriel Liiceanu, editorul Jurnalului, lumina un aspect foarte important al succesului enorm al acestei cărți. Între cititorul Liiceanu – care, în fond, putea fi oricare dintre noi – și Sebastian se năștea, spontan și ferm, o solidaritate. Surpriza extraordinară este aceea de a descoperi în Sebastian un frate, căci și cititorul Liiceanu/oricare altcineva și diaristul sînt deopotrivă victime ale istoriei, care îi pedepsește pentru că sînt ceea ce sînt, ceea ce Dumnezeu i-a născut să fie.  Mai apoi, sînt victime ale colectivismului, care îi anulează ca indivizi, dar și victime ale uniformelor, care le ucid civilitatea. Citind Jurnalul, Liiceanu constată că, de ar fi trăit după 1945, cînd a murit într-un accident de circulație la doar 38 de ani, Sebastian tot victimă ar fi continuat să fie. Așa cum vremurile de dinainte de 1945 erau ostile identității etnice a lui Sebastian, vremurile de după erau ostile identității intelectuale și onestității sale funciare. Solidaritatea cu Sebastian este într-o asemenea măsură naturală, încît a născut un adevărat fenomen printre cititori pe care l-aș numi ”fenomenul Sebastian, mon frère” (folosesc, desigur, titlul unui eseu al lui G.Liiceanu). Sigur că toate cărțile te provoacă etic , cele mai multe dintre ele te îndeamnă la reflecție, și unele, chiar, lasă o urmă în tine. Dar numai Jurnalul lui Mihail Sebastian a reușit să producă toate aceste efecte în masă, printre cititorii români, după 1990. Fără să am pretenția de a oferi ceva ce se cheamă un eșantion sociologic reprezentativ, vă spun că nu cunosc nici o persoană din anturajul meu care să nu fi citit Jurnalul și să nu fi fost, în același fel, impresionată.

 Al treilea autor la care m-am referit este Max Blecher (1909 – 1938).  Scriitor sensibil și fascinant, autor al unei proze de o finețe de ai impresia că se rup paginile cărții sub degete și citești cu răsuflarea oprită de teamă să nu risipești literele pe pagină, Blecher a rămas ani mulți în anonimat pînă cînd a fost redescoperit și transformat în scriitor-cult de scriitorii generației 80. Cu Mircea Cărtărescu în frunte, sensibilitatea deja bătrînilor post-moderni ai literelor noastre nu poate fi discutată în afara influenței lui Max Blecher. Felul în care un imens scriitor precum este Cărtărescu descrie și explică intimitatea, ca spațiu de întîlnire al ultra-familiarului cu tragicul, nu poate fi desprins de Blecher. El este, după vorba lui Ionesco, un Kafka român. Datorită faptului că a suferit de o boală foarte gravă și a fost nevoit să stea mai mult în pat pe parcursul scurtei sale vieți, Blecher a putut explora doar interioare, suferințe și singurătăți de spital. O face cu un stil de cristal și un firesc cutremurător dînd, iată, o direcție scriitoricească și, prin asta, o valență în plus sensibilității noastre.  

Așadar, Celan, Sebastian și Blecher – autori care au forjat sensibilitatea secolului lor. Primul, sensibilitaea unui continent pe care sîntem și noi, al doilea, sensibilitatea unei cetăți care este a noastră și al treilea, sensibilitatea unei generații de autori care au adus ce aveau de adus culturii noastre. Diferiți ca stil, temperament și opțiune estetică, numitrul comun al celor trei este o puternică proiecție de conștiință pe care opera lor o impune. Nu știu de ce, dar intuiția mea de cititor îmi spune că ar fi foarte potrivit dacă cei trei ar fi studiați împreună.

 

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News