Bolojan: „Sâmbătă vor avea loc mai multe consultări privind soluţia pentru conducerea PNL”

Bolojan: „Sâmbătă vor avea loc mai multe consultări privind soluţia pentru conducerea PNL”

Liberalii se vor consulta sâmbătă cu privire la calea de urmat, în contextul demisiei lui Vasile Blaga din funcţia de copreşedinte al PNL şi de coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, a declarat secretarul general al formaţiunii, Ilie Bolojan.

"Sâmbătă vor avea loc mai multe consultări cu liderii de organizaţii PNL. La ora 15,00 va avea loc o reuniune a vechiului for de conducere al PDL, iar la ora 18,00 se va desfăşura şedinţa conducerii PNL cu liderii de filiale", a precizat Bolojan, citat de Agerpres, la sediul partidului.

El a susţinut că, la finalul acestei reuniuni, se va anunţa soluţia care va fi supusă aprobării în Biroul Politic Naţional al PNL, care ar putea avea loc luni sau marţi.

Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Decizia lui a venit după ce procurorii anticorupţie au dispus urmărirea penală în cazul său pentru trafic de influenţă.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News