Editura Evenimentul si Capital

Ucraina promite amnistie separatiștilor înarmați din estul țării

14-03/2014-03-01T175437Z_680207009_GM1EA32055001_RTRMADP_3_UKRAINE-CRISIS-KHARKIV-465x390
Autor: | | 4 Comentarii | 564 Vizualizari

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei vor beneficia de amnistie dacă “vor depune armele şi vor evacua clădirile administrative” pe care le ocupă, a promis astăzi preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov.

“Dacă oamenii depun armele şi eliberează clădirile administrative, noi vom garanta că nu vor fi urmăriţi penal. Sunt gata să semnez un decret prezidenţial” în acest sens, a afirmat Turcinov, în cadrul sesiunii Radei Supreme (parlamentul unicameral), în contextul în care manifestanţi proruşi ocupă în continuare clădiri administrative la Doneţk şi Lugansk, două mari oraşe din estul rusofon al ţării.Turcinov a răspuns astfel unui deputat din partea Partidului Regiunilor, al fostului preşedinte destituit Viktor Ianukovici, care a propus miercuri o lege a amnistiei pentru manifestanţii care depun armele. “Nu este nevoie de lege, putem rezolva această problemă chiar şi astăzi”, a subliniat preşedintele interimar, de asemenea, preşedinte al parlamentului, citat de Unian, preluată de Agerpres.Vicepremierul ucrainean Vitali Iarema, trimis la Doneţk pentru a rezolva criza, îşi exprimase speranţa miercuri seara că asediul de patru zile al clădirii administraţiei regionale din acest oraş va lua sfârşit fără violenţe în decursul zilei de joi prin “obţinerea unui consens”.Dimpotrivă, ministrul de interne Arsen Avakov, din cadrul guvernului interimar proeuropean, instalat la putere la Kiev la sfârşitul lunii februarie, i-a ameninţat miercuri dimineaţă cu o intervenţie pe separatişti. “Pentru cei care acceptă dialogul va exista o soluţie politică, iar cei care caută conflict vor primi un răspuns puternic”, a declarase el într-o şedinţă de guvern, înainte de a trimite un ultimatum voalat. “Criza ar putea să fie rezolvată în următoarele 48 de ore”, a spus el, pe fondul ameninţării secesioniste ce persistă în sud-estul Ucrainei.

Viorica Dancila, SAH la Dragnea! Declaratiile care o pot arunca afara din guvern

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI