Editura Evenimentul si Capital

Zonele unde autobuzele şi taxiurile vor avea benzi unice. Cei care aleg maşina mică- vor sta în trafic

Autor: | | 3 Comentarii | 1259 Vizualizari

Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţiile de specialitate, a început implementarea proiectului privind crearea de noi benzi unice destinate transportului în comun. În acest sens, specialiştii din cadrul Municipalităţii şi reprezentanţii RATB au stabilit noile artere care vor avea benzi unice pentru transportul public.

Astfel, au început lucrările de realizare a benzilor unice (marcaje şi montare stâlpişori de delimitare) pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în sensul spre centru. Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat în mod expres reprezentanţilor Administraţiei Străzilor lucrările de marcare a benzilor unice se realizeze de acum înainte numai pe timp de noapte, pentru a nu afecta traficul rutier. Referitor la strategia de implementare, Primarul General, Gabriela Firea a declarat: “Proiectul de realizare a benzilor unice este una din priorităţile actualei administraţii. Prin crearea de benzi unice pentru mijloacele de transport în comun ale RATB şi taxi scade timpul de aşteptare în staţii, se reduc costurile de exploatare, iar nivelul de poluare se reduce semnificativ. De asemenea, proiectul de realizare de benzi unice va fi coordonat şi cu alte măsuri de îmbunătăţire a transportului public în Bucureşti, cum ar fi înnoirea parcului auto al RATB, semaforizarea inteligenţă în intersecţiile din Capitală, astfel încât reuşim fluidizarea traficului cât mai rapid. În prezent, există puţine artere cu benzi unice în Bucureşti, iar unele din acestea sunt impracticabile din cauza maşinilor parcate ilegal. Din acest motiv este necesară o coordonare clară cu Poliţia Rutieră, pentru reglementarea acestor situaţii. Astfel, dacă va există coordonare interinstituţională, traficul din Bucureşti se va degajă semnificativ”. Edilul Şef a mai explicat totodată “acest proiect al benzilor unice pentru transportul public de persoane în Bucureşti are la baza mai multe studii de trafic, realizate de specialişti atât din ţară cât şi din străinătate, studii care demonstrează mai multe artere din Bucureşti se pot adapta acestui sistem, fără afecteze în mod negativ traficul. Acest sistem de benzi unice este implementat cu succes în toate marile capitale europene”. Lucrările de înfiinţare a benzilor unice vor continuă pe următoarele artere:

  • sos. Kiseleff până la Arcul de Triumf (pe ambele sensuri)
  • bd. Constantin Prezan (pe ambele sensuri)
  • Calea Dorobanţiîntre Piaţă Dorobanţi şi bd. Dacia (pe ambele sensuri)
  • Calea Dorobanţi (sensul spre centru) între bd. Dacia şi Piaţă Lahovari
  • Str. George Enescu – între Piaţă Lahovari şi bd. Magheru
  • Bd. Magheru (sens spre periferie) între C.A. Rosetti şi Piaţă Română
  • Bd. Magheru (sens spre centru) între Piaţă Română şi str. George Enescu

Reamintim în acest moment, în Capitală, există benzi de circulaţie destinate transportului public pe următoarele artere:

  • B-dul Mihail Kogălniceanu – b-dul Regina Elisabeta,
  • Splaiul Independenţei, porţiunile dintre sos. Cotroceni şi bd.Eroilor şi din dreptul Centrului Istoric,
  • B-dul Unirii, între Piaţă Unirii şi Piaţă Albă Iulia,
  • Calea Dorobanţi, între b-dul Dacia şi Sos. Ştefan cel Mare,
  • B-dul Dacia, între calea Dorobanţi şi Str. Icoanei,â
  • Calea Griviţei, între Piaţă Mureş şi str. Caraiman, pe sensul Gara de Nord,
  • B-dul Mareşal Constantin Prezan, între Piaţă Arcul de Triumf şi piaţă Charles de Gaulle.
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate