Duminică, Ziua Porților Deschise pe Magistrala 5

Duminică, Ziua Porților Deschise pe Magistrala 5

Ziua Porţilor Deschise la noile staţii de metrou Favorit, Drumul Taberei 34 şi Orizont de pe Magistrala 5 va avea loc duminică, 27 noiembrie 2016, a anunţat Metrorex.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a participat sâmbătă, 19 noiembrie, la un eveniment organizat de Metrorex la Dispeceratul Central, pentru a marca 37 de ani de la punerea în exploatare a metroului. Acesta a anunţat că bucureştenii, în cadrul Zilei Porților Deschise, vor putea să vadă duminică noile staţii de metrou Favorit, Drumul Taberei 34 şi Orizont de pe Magistrala 5, tronson care urmează să fie dat în funcţiune în semestrul doi al anului viitor. Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri şi va număra zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei. Proiectul prevede ca, până în anul 2017, să fie pusă în funcţiune Secţiunea 1, cuprinsă între Râul Doamnei şi Eroilor, până în 2023 Secţiunea 2 (Eroilor - Piaţa Iancului), iar până în 2028 Secţiunea 3 (Piaţa Iancului - Pantelimon). Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei - Eroilor este estimată la 570 milioane de euro.