Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Ce MESAJE au transmis președintele și premierul

Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Ce MESAJE au transmis președintele și premierul

Respectul față de cei din jurul nostru este o virtute, iar egalitatea de gen trebuie să devină realitate într-o Românie modernă, a scris președintele Klaus Iohannis pe Facebook. La rândul său, premierul Victor Ponta a transmis un mesaj în care subliniază că respectul în domeniul ocupaţional şi în familie trebuie să fie acelaşi pentru ambele sexe, iar standardele duble trebuie să dispară.

Klaus Iohannis:

"Respectul față de cei din jurul nostru este o virtute, iar egalitatea de gen trebuie să devină realitate într-o Românie modernă. În luna martie, am promulgat legea care declară 8 Mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, iar astăzi mă alătur campaniei internaționale ‪‎HeForShe‬, în semn de susținere a drepturilor femeilor din întreaga lume".  

Victor Ponta:

Ne puteți urmări și pe Google News

"Într-o societate europeană care are drept obiectiv fundamental respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor, promovarea egalităţii de şanse reprezintă o latură foarte importantă a politicilor sociale. (...) Cred că respectul în domeniul ocupaţional şi în familie trebuie să fie acelaşi pentru bărbaţi şi femei, iar dacă ne dorim o ţară cu adevărat modernă standardele duble trebuie să dispară! Eliminarea diferenţelor de salarizare pe bază de gen, combaterea oricărui tip de violenţă fizică şi emoţională, susţinerea organizaţiilor care oferă sprijin persoanelor abuzate sau nedreptăţite - toate acestea sunt măsuri pe care Guvernul le implementează, priorităţi ale Departamentului de egalitate de şanse din Ministerul Muncii".