Editura Evenimentul si Capital

Ziua în care Donald Trump devine cel mai puternic om al planetei. Evenimentul antrenează, totodată, unele din cele mai mari proteste din istoria SUA. Totul despre instalarea magnatului la Casa Albă

Președintele ales Donald Trump, alături de soția sa, Melania
Autor: | | 5 Comentarii | 1288 Vizualizari

Cel mai în vârstă, mai bogat și mai contestat preşedinte din istoria Statelor Unite al Americii va depune jurământul de credinţă vineri seară, la ora 19.00, ora României, pe treptele Capitoliului, Washington D.C., în timp ce sute de mii de americani vor protesta pe străzile orașului faţă de acestă învestire. Donald Trump, în vârstă de 70 de ani, a ajuns la Casa Albă după un scrutin istoric, în urma căruia contracandidata sa, Hillary Clinton, a obținut cu două milioane de voturi populare mai mult.

Cu doar o zi înaintea învestirii, un studiu al băncii elvețiene Credit Suisse releva că instalarea lui Trump la Casa Alnă ar putea marca apariția unei noi epoci economice în care comerțul va deveni mai dificil, iar lumea va ajunge divizată în regiuni distincte. Mai multe detalii AICI

Născut în 14 iunie 1946, Donald John Trump este un cunoscut om de afaceri, magnat imobiliar, star de televiziune şi politician, controversatul candidat republican afirmând de-a lungul campaniei electorale că este singurul care poate face "America să fie cu adevărat mare". Preşedintele-ales al SUA a sosit joi după-amiază la Washington D.C., împreună cu soţia, înaintea ceremoniei de instalare în funcţie, programată vineri. Ceremonia de învestire propriu-zisă va începe la ora locală 11.30 (18.30 ora României),  în faţa a 900.000 de oameni ce vor fi prezenţi la Capitoliu.

„Vom avea o participare uriaşă. Mi s-a spus că numărul participanţilor va fi astronomic”, a afirmat Donald Trump, preşedintele ales al SUA.

Învestirea noului preşedinte american va fi un spectacol total, pentru care autorităţile din Washington, D.C. s-au pregătit timp de cinci luni. Cifrele vorbesc de la sine: 900.000 de oameni vor asista la ceremonie, paza va fi asigurată de 28.000 de membri ai forţelor de ordine, iar costurile se apropie de 200 de milioane de dolari.

„Vom fi mai pregătiţi ca niciodată pentru această învestire”, spune Peter Newsham, şeful poliţiei din Washington DC.

„Ceremonia are loc într-un moment încărcat de o simbolistică aparte. Preşedintele ales devine preşedinte cu drepturi depline în faţa Congresului ales de popor şi, în plus, există ceremonia depunerii jurământului, în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme”, spune Richard Silver, ataşat de presă al ambasadei SUA în România.

Înainte de învestire, Donald Trump se va întâlni la Casa Albă cu Barack Obama, după care cei doi vor merge împreună la sediul Congresului. Aici, Trump va depune jurământul şi va susţine discursul inaugural.

„În primul rând, voi mulţumi tututor, tuturor preşedinţilor, inclusiv preşedintelui Obama şi lui Michelle, care au fost extrem de drăguţi”, a spus Donald Trump.

Se anunţă însă o zi extrem de solicitantă pentru forţele de ordine din Washington, D.C. Nu mai puţin de un sfert de milion de oameni vor protesta, în 20 de manifestaţii separate, faţă de învestirea lui Donald Trump. Susţinătorii lui nu sunt însă impresionaţi.

Ziua învestirii se va încheia cu tradiţionala paradă de pe Pennsylvania Avenue, care porneşte de la Capitoliu şi se încheie la Casa Albă. Iar seara, noul cuplu prezidenţial este aşteptat la cel puţin trei recepţii.

Vineri dimineaţă, Donald Trump va merge la Casa Albă, fiind invitat de preşedintele în exerciţiu Barack Obama la o cafea. Vor sta de vorbă aproximativ jumătate de oră, apoi vor merge împreună la Capitoliu, sediul Congresului.

Donald Trump şi Mike Pence vor depune jurământul pe treptele Capitoliului şi îşi vor prelua oficial funcţiile. Este momentul discursului inaugural, pe care fiecare preşedinte încearcă să îl facă memorabil.

„Am pregătit discursul. În primul rând, voi mulţumi tututor, tuturor preşedinţilor, inclusiv preşedintelui Obama şi lui Michelle, care au fost extrem de drăguţi”, a spus Donald Trump, preşedintele ales al SUA.

Va urma apoi tradiţionala paradă de pe Pennsylvania Avenue, care porneşte de la Capitoliu şi se încheie la Casa Albă.

Seara, noul cuplu prezidenţial este aşteptat la cel puţin trei recepţii. Festivităţile se încheie sâmbătă, când preşedintele şi vicepreşedintele vor participa la o slujbă religioasă la Catedrala Naţională din Washington.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:51 „Dumnezeu mi-a dat dreptate!” SCHIMBARE DRAMATICĂ în cazul lui Mircea Cosma. ŞOC PENTRU DNA! Judecătorii au acceptat probe 21:00 De ce-l apără președintele României pe procurorul interlop Portocală, zis și Zdreanță. România lui Cristoiu 16:53 „DUMNEZEII” DE LA DNA PLOIEȘTI. După Onea și Portocală, a intrat în acțiune și Giluela Deaconu! Cum se fabrică INSTANT UN DOSAR 13:13 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 07:30 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală”

Articole salvate