16 mai – ZIUA când RUSIA ne-a luat BASARABIA

16 mai – ZIUA când RUSIA ne-a luat BASARABIA

Pe 16 mai se împlinesc 206 ani de când Rusia ne-a furat Basarabia. În urma Păcii de la București, încheiată la 16/28 mai 1812, Moldova lui Ștefan cel Mare a fost înjumătățită, iar râul Prut a devenit graniță.

După ce pierduse deja Bucovina în 1774, Moldovei i s-a luat mai mult de jumătate din teritoriul ei, numit ulterior Basarabia, și anume 45.630 km2. Țării Moldovei i se fură cele cinci cetăți de pe Nistru și Dunăre: Hotin, Soroca, Cetatea Albă, Ismail, Chilia – pe lângă cele 17 târguri și 685 de sate cu 712 biserici și o populație de 482.630 de locuitori.

Actul prin care Rusia a anexat a Basarabia a marcat începutul unei drame naţionale a neamului românesc. Din punct de vedere juridic a fost un act fraudulos, care încălca dreptul internațional și angajamentele pe care  Rusia și le asumase anterior.

La început, țarul Alexandru I a încercat să câștige simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei anexate, în scurtă vreme însă s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, cea mai importantă  subdiviziunea administrativă a Imperiului ţarist.

Ne puteți urmări și pe Google News

Populația a fost supusă politicii de rusificare. Din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă.   Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învățământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar. Ulterior în urma unui ”ucaz” al țarului studierea limbii române în toate școlile a fost suspendată.