Western Balkans - Operation Calibre. Alături de omologi din toată Europa, polițiștii români au căutat traficanți de arme șli muniție

Western Balkans - Operation Calibre. Alături de omologi din toată Europa, polițiștii români au căutat traficanți de arme șli muniție

Polițiști din toată Europa au căutat, patru zile la rând, traficanții de arme și muniții, iar polițiștii români au avut rezultate excelente în această acțiune comună. România a adus un aport important în cele 5 punte de frontieră învecinate cu Serbia, unde, sub coodonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au fost verificate nu mai puțin de 2.333 de persoane și 947 de mașini. Schimbul de date și informații cu Europol s-a realizat prin intermediul Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor– I.G.P.R..

Polițiștii specializați au efectuat controale și la armurierii de pe raza județelor  Timiș, Caraș și Mehedinți, împreună reprezentanți ai A.N.A.F., D.G.V. și I.G.P.F..

”Poliția Română și autoritățile din țările membre Europol au acționat pentru contracararea traficului ilegal de arme şi muniţii în spaţiul comunitar, în cadrul Joint Action Days. Mii de persoane și sute de vehicule au fost verificate de polițiștii români specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase, în cadrul operațiunii Western Balkans - Operation Calibre. În perioada 16 – 19 noiembrie a.c., Poliția Română a participat la operațiunea Western Balkans - Operation Calibre, partea planului operațional de acțiune EMPACT,desfășurat sub egida FRONTEX, la care au participat țările membre Europol, precum și reprezentanți ai S.E.E.S.A.C., S.E.E.F.E.N., S.E.E.F.E.G., U.N.O.D.C. și E.C.. Activitățile au vizat contracararea traficului ilegal de arme şi muniţii în spaţiul comunitar şi reducerea riscurilor asociate traficului de arme”, transmit oficialii  Poliției Române.

Astfel, în doar două zile, în cadrul Joint Action Days, în urma perchezițiilor domiciliare și controalelor efectuate la frontierele statelor Muntenegru, Macedonia, Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina, au fost transmise aproximativ 100 de mesaje prin intermediul canalului securizat de cooperare SIENA. Au fost descoperite astfel 20 de persoane suspecte, peste 130 de arme și aproape 7.000 de muniții de diferite calibre, 2 grenade și un lansator de rachete, toate deținute ilegal. (Foto: Adrian Pîclișan)

Ne puteți urmări și pe Google News