Editura Evenimentul si Capital

Wall Street Journal: Grecia ar putea prelungi cu câteva săptămâni programul de asistență financiară

Autor: | | 0 Comentarii | 86 Vizualizari

Grecia a avertizat, joi, că ar putea fi necesară extinderea cu câteva săptămâni a programului de asistență financiară cu partenerii din zona euro. După două zile, negocierile cu reprezentanții Uniunii Europene, ai Băncii Centrale Europene și ai Fondului Monetar Internațional s-au încheiat fără a se ajunge la un acord privind acordarea unei noi tranșe de împrumut, informează Wall Street Journal.

În timp ce economia elenă revine pe creștere și situația finanțelor publice se îmbunătățește, Grecia speră să înlocuiască până la sfârșitul anului pachetul de asistență financiară în valoare de 240 de miliarde de euro (300 miliarde de dolari), finanțat de UE, BCE și FMI. Totuși, eșecul rezolvării diferențelor dintre Atena și creditorii internaționali privind bugetul pe 2015 și măsurile de austeritate și de reformă vor face imposibilă finalizarea la timp a raportului necesar acordării unei noi tranșe de împrumut, scrie Wall Street Journal, citat de Agerpres.

Pachetul de asistență financiară convenit de Grecia cu zona euro și FMI a început în luna mai 2010 și în cazul programului cu UE va expira la data de 31 decembrie 2014. În prezent, autoritățile de la Atena vor să pună capăt asistenței internaționale în momentul în care încetează finanțarea de la UE chiar dacă, în conformitate cu calendarul actual, programul cu FMI va continua până în 2016.

Dacă nu se va ajunge curând la un acord, actualul program ar putea fi extins, a afirmat adjunctul premierului elen, Evangelos Venizelos, care a exclus posibilitatea încheierii unui alt pachet de asistență financiară.

"Problema numărul unu a fost deficitul fiscal pe 2015", a declarat, miercuri, un oficial grec, după finalizarea convorbirilor ce s-au desfășurat la Paris.

Reprezentanții creditorilor internaționali au estimat că Atena se va confrunta anul viitor cu un deficit bugetar de peste două miliarde de euro.

Autoritățile de la Atena susțin că nu există un astfel de deficit și, săptămâna trecută, au trimis în Parlament, fără aprobarea inspectorilor UE, BCE și FMI, un proiect de buget cu un deficit aproape zero.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate