Vremea se menține în cotele normale la această dată: ninsori, polei, vânt și ger

Vremea se menține în cotele normale la această dată: ninsori, polei, vânt și ger

Vremea se va menţine rece în toate regiunile, geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul, sudul şi estul ţării. Va mai ninge slab la munte, pe arii mai extinse în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, local în regiunile intracarpatice şi doar cu totul izolat în rest.

VREMEA.  În vestul extrem sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie şi depunere de polei. La munte, vântul va sufla cu rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste peste 80 km/h, viscolind ninsoarea. În centru, sud şi sud-estul a ţării, vântul va avea viteze de 55 km/h, zone unde zăpada depusă va fi spulberată. Izolat, dimineaţa, va fi ceaţă, asociată cu chiciură. Temperaturile vor fi cuprinse între -15 şi 0 grade C. În Capitală, cerul va fi variabil, iar temperaturile se vor situa între – 12 și -5 grade C.

Ne puteți urmări și pe Google News