Vremea se ÎNCĂLZEȘTE. Ce au spus METEOROLOGII

Vremea se ÎNCĂLZEȘTE. Ce au spus METEOROLOGII

Luni, vremea va fi cu mult mai caldă decât ar fi în mod normal la această dată, în special, în regiunile vestice, sud-vestice și de sud.

Vremea se încălzește.Temperaturile maxime vor avea valori de la 2 - 3 grade în estul Transilvaniei, până la 13 - 15 grade în sudul Banatului, Oltenia și în nord-vestul Munteniei. În nord-vestul, nordul și centrul țării, iar în primele ore și în vest, înnorările vor persista și, pe arii restrânse, vor cădea precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie.

La munte, vor fi și ninsori și lapoviță, favorizând, dar numai izolat, formarea de polei.

Marţi, vremea va fi deosebit de caldă, dar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona de munte, unde pe creste, va fi tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 15 grade, cu cele mai mari valori in sud. În nord-vestul, nordul și centrul țării, pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie la şes şi mixte la munte. Trecător, în depresiuni, vor fi condiții de polei. Dimineața, se va semnala ceață, mai ales în sud-est.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă. În jur de zero grade dimineaţa şi 14 - 15 grade la amiază. Vântul va sufla moderat peste zi urmind să slăbească către seară, scrie Realitatea.