Editura Evenimentul si Capital

Vremea în ROMÂNIA. Revin PLOILE ABUNDENTE

Autor: | | 0 Comentarii | 3543 Vizualizari

ANM, Administraţia Naţională de Meteorologie, a declarat că în intervalul 6 – 19 noiembrie ploile vor fi din ce în ce mai prezente în toată ţara.

În Banat, pe întreg intervalul de prognoză, variaţiile termice vor fi spre scădere uşoară şi treptată. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei, scrie ANM.

În medie, temperaturile maxime vor coborî de la 16 grade, în primele două zile, până în jurul a 10 grade, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, iar minimele vor scădea de la 5 — 7 grade, în primele trei nopţi, până în jurul a două grade Celsius, spre sfârşitul intervalului. Din 7 noiembrie îşi vor face apariţia ploile, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 9 — 17 noiembrie.

În Muntenia, în data de 9 noiembrie şi după 14 noiembrie, temperaturile maxime vor înregistra o scădere, iar în restul timpului nu vor avea variaţii importante. Temperaturile minime vor creşte în primele trei nopţi, apoi vor scădea.

Regimul termic din prima săptămână, peste cel climatologic specific perioadei, va fi caracterizat de valori diurne cuprinse, în medie, între 12 şi 14 grade, respectiv nocturne între 4 şi 7 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media termică regională, apropiată de normal, va fi, la amiază, între 9 şi 12 grade, iar la sfârşitul nopţilor între două şi patru grade Celsius. În perioada 8 — 16 noiembrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată.

La munte, vremea va fi în răcire treptată. Temperaturile maxime vor scădea de la valori în jurul a 5 grade până spre două-trei grade Celsius, iar cele minime vor fi în general negative şi vor coborî spre—3 până la—2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va mai ridicată în intervalul 8 — 16 noiembrie.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Vremea

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate