Vremea până pe 1 iulie, la munte şi la mare

Vremea până pe 1 iulie, la munte şi la mare

Vremea va fi caldă în următoarele două săptămâni, cu valori ridicate în majoritatea regiunilor, însă îşi vor face apariţia şi intervalele în care şansele de ploaie vor fi destul de mari, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie valabilă până pe 1 iulie.

Pe litoral, vremea se va încălzi treptat în primele zile ale intervalului, devenind călduroasă, temperatura ajungând în jurul a 30 de grade, pe 20 şi 21 iunie. Ulterior, se va răcori, iar media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 26 de grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi mai ridicată în intervalul 22 - 25 iunie.

La munte, temperaturile maxime vor marca o creştere uşoară, spre o medie de 19 grade în data de 21 iunie, apoi vor fi în scădere, spre 16 grade în 23 iunie, valoare ce va caracteriza întreg intervalul 24 - 29 iunie. În ultimele zile ale intervalului, maximele vor creşte uşor, spre aproximativ 17 grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă în perioada 19 - 21 iunie, 32 de grade. Ulterior acestui interval, o răcorire va conduce la scăderea temperaturilor diurne spre medii în jurul a 27 de grade în data de 23 iunie, valoare ce urmează a se înregistra şi în decursul perioadei 24 - 28 iunie. În ultimele zile regimul termic va marca o creştere uşoară. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată mai ales în perioada 21 - 27 iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News