Vrei să ieși la PENSIE mai devreme? Iată care sunt CONDIȚIILE care trebuie îndeplinite. ESTE OFICIAL!
- Jeanina Năstase
- 21 ianuarie 2018, 18:49
Cei care nu îşi doresc să iasă la pensie conform limitei de vârstă se pot pensiona anticipat, urmând a beneficia de pensie de pensie anticipată parţială. Care sunt, însă, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care optează pentru o astfel de pensie?
Cu toate acestea, există însă câteva condiţii pe care toţi sunt nevoiţi să le urmeze. Pensia anticipată parţială se poate acorda celor care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au îndeplinit anumite condiţii de vârstă, după cum scrie în Legea pensiilor, potrivit avocatnet.ro.
Potrivit sursei citate, în sistemul public de pensii din România se acordă cinci tipuri de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate și cea de urmaș. Mai exact, pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.
Cei care vor să beneficieze de acest tip de pensie trebuie să corespundă condiţiilor:
-pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depăşit cu până la opt ani;
-pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.