„Cu voia lui Allah”, Erdogan vrea să distrugă comoara Bizanțului

„Cu voia lui Allah”, Erdogan vrea să distrugă comoara Bizanțului

Președintele Turciei plănuiește construirea unui nou canal, paralel cu Bosforul, care să despartă Istanbulul de Europa. Vestigiile cele mai valoroase ale Constantinopolului sunt în pericol

Pe malurile Lacului Küçükçekmece, în spatele celui mai important aeroport din Istanbul, Atatürk, se află o comoară arheologică: vestigiile portului antic Bathonea, descoperite în 2007, după ce o mare secetă a făcut să scadă drastic nivelul apei din lac. Cele mai vechi datează din secolul II î.Hr. dar marea majoritate a vestigiilor sunt de la începutul dezvoltării Bizanțului (secolele IV-VI d.Hr.), orașul întemeiat de Constantin cel Mare.

Președintele Turciei a pus gând rău acestei comori creștine. Luna trecută, Recep Tayyip Erdogan anunța că guvernul a făcut progrese serioase în legătură cu ceea ce el însuși a numit „un proiect nebunesc”: construirea unui canal paralel cu Bosforul, strâmtoarea care separă Europa de Asia.

Erdogan a vorbit prima oară despre acest canal în 2011, însă planul a părut că a fost apoi abandonat. Dar, cu ocazia unei vizite în Serbia, luna trecută, liderul turc a afirmat că lucrările vor începe peste câteva luni. „Deschiderea unui canal paralel cu Bosforul, ceea ce numim Kanal Istanbul, este visul meu”, spunea Erdogan pe 10 octombrie la Belgrad. „Cu voia lui Allah, vom începe lucrul la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor... Există Suezul, există Canalul Panama și va exista și Kanal Istanbul.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Canalul face parte dintr-o serie de proiecte monumentale ale lui Erdogan – printre care al treilea aeroport la Istanbul și câteva poduri peste Bosfor – care trebuie terminate până în 2023, când se va serba centenarul Republicii Turcia. Guvernul estimează costul canalului la 10 miliarde de dolari, însă criticii proiectului, citați de Politico, afirmă că suma reală va fi cu mult mai mare.

Canalul de 43 de kilometri va merge de la Marea Neagră prin Lacul Küçükçekmece până laMarea Marmara, peste păduri, câmpuri și surse de apă.

Miros de ouă stricate

Pe lângă distrugerea vestigiilor Bathoneei, proiectul se anunță și o catastrofă ecologică. Specialiștii afirmă că acesta pune în pericol echilibrul fragil dintre Marea Neagră, aflată în nordul Istanbulului, și Marea Marmara, în sud. Aceasta va determina o creștere a hidrogenului sulfurat în Marmara, ceea ce va face ca în Istanbul să miroasă a ouă stricate. Ecologiștii mai vorbesc și de riscul poluării surselor de apă din vestul orașului. Nu mai puțin de 13 cartiere se aprovizionează cu apă din Küçükçekmece.