Editura Evenimentul si Capital

Visul lui Napoleon Bonaparte, un coșmar pe sfârșite | ANTI-OPINIE

Mirel Curea
Autor: | | 10 Comentarii | 2915 Vizualizari

O jumătate de miliard de cetățeni ai Continentului trăiesc în Uniunea Europeană un vis care dă semne de sfârșeală.

Napoleon Bonaparte, doar una dintre marile personalități ale istoriei omenirii care au visat și au prezis această construcția europeană, spunea: „Unul dintre marile mele gânduri a fost concentrarea popoarelor, aceleași din punct de vedere geografic, farâmițate de politică și de revoluții. Am vrut să fac din ele un corp de națiuni. Ar fi fost începutul, iar sfârșitul ar fi fost reuniunea acestor corpuri naționale într-un corp universal, Asociațiunea Europeană. După această simplificare sumară ar fi fost posibil a ne consacra himerei frumosului ideal al civilizației. În această situație s-ar fi găsit cele mai multe șanse de a introduce peste tot o unitate de coduri, de principii, de opinii, de sentimente, de vederi, de interese. Un cod european, o curte de casație europeană, o monedă unică, aceleași legi, toate râurile navigabile pentru toți, sfârșitul războaielor, pacea lumii. Fiecare să se simtă pretutindeni ca la el acasă. Atunci, poate, ar fi fost permis să visăm la marea familie europeană.” - Las Cases, Memorialul din Sfânta Elena.

Pentru acest vis al său, destăinuit fidelului memorialist care l-a însoțit în exil, au pierit două milioane de soldați și sute de mii de civili. Edificiul continental imaginat de el a continuat să fascineze mari gânditori și mari politicieni. Încet-încet, în secolul următor, din vis edificiul devenea proiect.

O sută și ceva de ani mai târziu, gândul lui Napoleon Bonaparte avea să prindă viață. Mai întâi câteva state europene, apoi restul lor, aproape toate, aveau să formeze ceea ce cel mai mare francez al tuturor timpurilor numea Asociațiunea Europeană, adică Uniunea Europeană. După 1990, la această construcție aveau să participe și cele mai multe dintre statele foste comuniste din Estul Continentului. Regulile de funcționare ale noii ordini europene au părut, la început, atrăgătoare. Piața unică, libertatea de circulație a cetățenilor și a mărfurilor, ba chiar și apariția monedei unice, alături de posibilitatea ca europenii din țările mai sărace, recent ieșite din comunism, să muncească în țările Europei Occidentale - au fost argumente care i-au făcut pe români să salute voios admiterea țării lor în ceea ce presa numea „Selectul Club European”.

La acea vreme, niciun nor nu părea să umbrească această cotitură în destinul României. Scepticii erau priviți cu un zâmbet superior în colțul gurii, iar cedările prerogativelor de suveranitate, despre care românii nu au fost informați serios înainte să voteze aderarea, păreau o chestie îndepărtat- nesemnificativă.

Nu a durat, însă, prea mult, doar câțiva ani, și a venit primul duș rece: criza economică. Țările membre ale UE au resimțit-o și o resimt mult amplificat față de restul lumii, din motive ce țin tocmai de influențele reciproce negative din interiorul organismului european, în primul rând de existența monedei unice în majoritatea țărilor Continentului. Al doilea duș, de această dată, unul de gheață, criza generată de tsunami- ul migrației arabe, pe care statele membre sunt obligate să-l preia, cu consecințe previzibile grave pe termen scurt, mediu și lung. Al treilea, valul de atentate teroriste ce pare menit să creeze o psihoză, în măsură să ducă la acceptarea oricăror măsuri legislative în numele siguranței, oricăror amputări de drepturi și libertăți.

Colac peste pupăză, prin pârghii externe, noi, românii, ne-am trezit și cu un președinte neamț, cu părinți cetățeni germani, fără copii, deci fară gânduri de viitor legate de țara asta, afară de proprietățile imobiliare pe care le deține în România. Tot din afară, ne-am mai trezit peste noapte și cu un guvern care nu are nici cea mai vagă legătură cu rezultatul alegerilor din 2014, alcătuit preponderent din funcționari europeni și internaționali, din oameni care, ca să devină miniștri, și-au luat, pentru o perioadă, concediu din străinătate.

Drept pentru care, am temeiuri serioase să cred că apariția unui partid politic, cu principal obiectiv ieșirea României din UE, este doar o chestiune de foarte scurt timp. Nu știu dacă acesta va întruni din capul locului adeziunea majorității românilor. Ce știu, însă, sigur este că apariția unui asemenea partid, așa cum în multe țări ale UE au apărut deja, se constituie în ceea ce materialismul dialectic și istoric numește „necesitate obiectivă, istoric determinată”.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate