VIRGIL IANȚU dă STARTUL unei revoluții culturale cu noul sezon „CÂȘTIGĂ ROMÂNIA!”

VIRGIL IANȚU dă STARTUL unei revoluții culturale cu noul sezon „CÂȘTIGĂ ROMÂNIA!”

Cel de-al doilea sezon al emisiunii-concurs de pe TVR 2 va lua startul pe 2 octombrie, în fiecare zi, de luni-joi, de la ora 20.00. Pentru o zi, una dintre cele mai frumoase biblioteci ale lumii, Biblioteca Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi”, din Iaşi, i-a găzduit pe Virgil Ianțu și echipa „Câștigă România!” veniți să filmeze promo-ul celui de-al doilea sezon al concursului de cultură generală de pe TVR 2.

Virgil Ianțu a fost fermecat de un lăcaș de cultură despre care se vorbește prea puțin în România, dar pe care boredpanda.com, l-a catalogat drept cea mai frumoasă bibliotecă din lume.  „Am avut surpriza să descopăr un loc superb care ar trebui vizitat de oricine măcar o dată: Biblioteca Universității Tehnice din Iași. Un loc care trimite în alte timpuri și care te îmbie la citit. Le mulțumesc gazdelor pentru răbdare și pentru amabilitate, sunt o echipă tare frumoasa", a spus prezentatorul TVR.

Nu întâmplător, acesta a fost locul ideal pentru transmiterea mesajului celui de-al doilea sezon „Câștigă România!”. Lui Virgil Ianțu i s-au alăturat și elevi ai Școlii de Televiziune și Film din Iași, impreuna reusind sa realizeze un spot video puternic, memorabil, in centrul caruia se afla cultura. „<Câștigă România!> este un format care a demonstrat că se poate. Un format românesc, care din primul sezon a acoperit o nevoie reală existentă în rândul publicului, nevoia de cultură. Promo-ul este un manifest, care face apel la nevoia de revoluție culturală. Iar acesti copii au arătat pasiune si dorința de schimbare”, a povestit Virgil Ianțu.

Surprizele nu se opresc aici. Coloana sonoră îndrăzneață este semnata de Grasu XXL, iar melodia se numește „Curaj”. „Este o piesă mai veche care exprimă o problemă actuală, pe care ne dorim și trebuie să ne propunem să o aducem spre atentie, pentru a trage un semnal de alarmă... lipsa investiției în educație”, explică gazda concursului de cultură generală „Câștigă România!”.

Ne puteți urmări și pe Google News