Într-o vreme în care se cheltuiesc zeci de milioane de euro pe o catedrală megalomanică, neştiuţi de nimeni şi cu bani extrem de puţini, într-un sat vâlcean uitat de lume, arhitecţi şi ingineri, meşteri şi ţărani se luptă să salveze un tezaur: o bisericuţă de lemn ridicată în 1757.

Pentru restaurarea Bisericii de lemn din satul Urşi (comuna Popeşti, la 20 de km de Horezu, localitate atestată documentar la 30 aprilie 1577, din judeţul Vâlcea), ce poartă hramul "Buna Vestire" şi "Arhanghelul Mihail", îmbrăcată de ctitori în superbe picturi murale exterioare şi interioare viu colorate în vechea tradiţie bizantină, cântă o vioară Stradivarius. Şi vioara şi Biserica au aproape aceeaşi vârstă. Asta se simte până în cerul inimii, când le auzi şi le vezi împreună. Alexandru Tomescu a concertat, vara trecută, chiar în incinta Bisericii. Sub cerul liber, într- un străvechi lăcaş de cult rămas fără acoperiş. A fost o minune la care au participat membrii comunităţii şi oaspeţi din Capitală. A doua oară la Bucureşti, în încercarea de a strânge noi fonduri, alături de Fundaţia Pro Patrimonio şi Ordinul Arhitecţilor din Romania, în cadrul programului 60 de biserici de lemn. Violonistul Alexandru Tomescu a concertat, vara trecută, chiar în incinta Bisericii O comunitate întreagă lucrează la restaurarea sufletului La Urşi, chiar şi pe căldura toridă a verii trecute, 11 voluntari - arhitecţi, studenţi sau stagiari, etnologi ori ingineri - au muncit neîntrerupt. Lângă ei, zi de zi, întreaga comunitate. Cu sufletul, cu braţele, cu dorinţa fierbinte de a salva ce a avut mai de preţ neamul lor. A fost nevoie de oameni să ajute la transportul materialelor, la săpăturile arheologice, la prepararea mortarului. Nimic mai simplu! Nu mai puţin de 27 de localnici încă în putere au venit cu căruţe, roabe, lopeti, târnacoape şi greble. Unui asemenea efort s-au alăturat şi gospodinele satului: 48 la număr. Inclusiv coana preoteasă, nevasta părintelui din sat, Floriana Sica Şerban. Ele au gătit şi au oferit gratuit hrană tuturor lucrătorilor de pe şantier. Unul îmi spunea, şăgalnic: "Să ştiţi că în vara asta am mâncat cel mai bine din viaţa mea: curat, sănătos şi gustos". Şase familii şi-au pus la dispoziţie casele. Şi văduva Maria a ajutat. Şi fraţii lui Gheorghe Bădiţă. Cei cinci artişti restauratori şi-au găsit şi ei un ucenic în sat. O tânară de 16 ani, Iuliana Elena Dumitrache, fiica familiei care locuieşte în vecinătatea bisericii. Mi-a spus că după ce învaţă aici, va ajuta şi alte comunităţi care doresc să îşi salveze bisericile din lemn. Comunitatea nu lucrează doar pentru a avea un obiectiv turistic. Deşi toţi speră că poate astfel se vor crea măcar câteva locuri de muncă în Urşi. Oamenii îşi doresc ca în vechea bisericuţă să se poată ţine slujbe din nou, aşa că nici pe timp de iarnă lucrările nu stagnează. Acum se lucrează la restaurarea bârnelor din boltă la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. Când au venit echipele să facă evaluarea iniţială, localnicii le-au primit destul de neîncrezători. Văzând însă că restauratorii sunt puşi pe treabă şi că bisericuţa lor din lemn are, în sfârşit, şansa pe care şi-o doreau toţi, de a fi salvată, comunitatea s-a mobilizat rapid. SMURD pentru patrimoniu Ţăranii i-au convins pe experţi să acorde prioritate bisericii lor şi au promis că se vor implica. Iar arhitecţii, conduşi de Şerban Sturdza, au decis că sistemul SMURD trebuie aplicat pentru patrimoniu urgent aici, altfel nu-s şanse de salvare. E drept că la această decizie a contribuit şi faptul că acoperişul se surpase chiar în timpul unui dialog între localnici şi experţi. Studenţii îi sprijină în timpul vacanţei de vară pe artişti la lucrările de restaurare Localnicii îi ajută pe profesionişti Muzeul Bisericii La procedura extragerii picturii de pe bârnele putrede, care trebuie toate înlocuite, au lucrat inclusiv studenţii. Tot ei îi ajută pe artişti şi la restaurare. Cum istoria trebuie respectată, Asociaţia Părinţilor şi parohia au fost de acord să susţină înfiinţarea şi administrarea unui muzeu în care vor fi expuse piesele de lemn deteriorate extrase din biserică, iar copiilor şi viitorilor vizitatori li se vor explica detaliile procesului de restaurare. Vara trecută s-a intervenit la fundaţie. A fost nevoie de ridicarea bisericii la 90 de cm de la sol. Nu s-a lucrat cu macarale. Biserica a fost ridicată cu vinciuri şi a stat sprijinită pe buşteni. A stat sus cam două săptămâni, până s-au întărit fundaţiile. Cât costă salvarea unei biserici de patrimoniu Dacă ar exista banii necesari, până într-o sută de mii de euro cu totul, Biserica din Urşi ar fi restaurată până în anul 2016. Dar bani nu-s. Aşa că, între etape, arhitecţii caută noi resurse financiare. Dar e greu. Pas cu pas, lucrare cu lucrare. Dacă s-ar găsi cât mai repede oameni cu suflet să ajute, cu 20.000 de euro, până la vară, s-ar putea încheia procesul de restaurare a picturilor şi noua boltă ar putea fi montată. Pe urmă mai rămân reconstrucţia acoperişului, a învelitorii de şiţă, pardoselii, tâmplăriei. Ultima etapă, a restaurării picturii pereţilor şi a mobilierului, este programată pe hârtie, dar depinde foarte mult de găsirea banilor necesari, să se încheie până în 2016. An în care locuitorii din Urşi speră ca în biserica reînnoită să poată organiza prima nuntă. Sau poate, cu puţin noroc, chiar un botez... În 2016 se pot termina lucrările, dacă vor fi bani Pui de stejar pentru viitor Lucrările s-au derulat rapid, cu cel mai mare respect faţă de patrimoiu. După achiziţionarea a nouă stejari necesari reparaţiilor şi înlocuirii celor 78 de grinzi, arhitecţii au plantat în sat, în locul lor, alţi 50. Să crească mari. Tot pentru a salva, în viitor, Biserica. Materialele de construcţii se prepară în stilul vechi, cât mai apropiat spiritului vremii în care a fost ridicată Biserica. S-a făcut fundaţie din piatră de râu, iar mortarul folosit este din var. Aici, la problema varului, a fost nevoie să intervină preotul satului. Restauratorii erau în mare impas, dar preotul a anunţat la biserică faptul că e nevoie, chemând enoriaşii la căutare, chiar şi în parohiile vecine. Până la urmă, din vorbă în vorbă, s-au aflat oamenii care mai aveau în curte groapa veche de var, de prin anii ‘80, şi s-a găsit cantitatea necesară. Tezaurul monetar de la Ursi La săpăturile arheologice s-a găsit un vas cu 99 de monede, ce se restaurează la Muzeul Vâlcea, şi vor fi expuse la muzeul bisericii din sat, când va fi finalizat. De pildă, 26 sunt din 1816, iar patru sunt de pe vremea Mariei Theresa (1740–1780). Cronologia monedelor din argint şi cupru este cuprinsă între 1755 şi 1848. Voluntar a fost si meşterul crucer, Amza Constantin, pictor de troiţe şi cruci (de pomenire), care a învăţat această meserie din generaţie în generaţie. Tehnica de pictură şi de reprezentare a sfinţilor, dar şi modelul crucilor (cu "acoperiş") realizate de acesta au fost transmise de la bunicul său la tatăl său, apoi la el. Cu mândrie, pictorul arată oricui doreşte modelele de troiţe sau cruci pictate de tatăl său care se mai găsesc şi acum prin sat ori la cimitirul în care se află bisericuţa. Câteva cruci pentru promovarea restaurării se regăsesc acum în expoziţia actuală de la Casa Monteoru din Bucureşti, care se va muta tot la muzeul din sat.