Editura Evenimentul si Capital

Toată lumea îl ocolea. Cine și-ar fi dorit un prieten hoț? Chiar nu avea limite. Fura de mic, încă de când aflase de existența și rostul banilor.

 Avusese o copilărie teribilă, marcată de pedepse, amenințări, internări în centre speciale, oale sparte în capul părinților. Fiecare faptă se sfârșea cu bătăi și jurăminte pe care, evident, nu le putea ține.

- Te omor, nenorocitule, mă bagi în pușcărie!

- Tată, jur că nu am vrut. Nu știu ce se întâmplă cu mine când văd bani. Da nu i-am luat, i-am aruncat în curtea școlii.

Hoțu, Hoțu, ascundeți banii! strigau copiii când îl vedeau.

- Găbiță, mamă, spune-mi mie de ce furi matale? Bunica era singura ființă cu suflet, singura care îi înțelegea suferința.

- Iartă-mă, mamaie, nu i-am furat. I-am aruncat în grădină.

- Băiatule, tu ești bolnav, mânca-lar mama. Tu nu ești hoț, că hoții fură și pleacă. Da’ tu rămâi ca prostu’ în loc să te prindă păgubitul.

- Mamaie, când îi văd trebuie să îi iau. Mai ales când îi văd așa, albaștri. După care îmi pare rău, mă apucă plânsul și îi arunc.

Părinții au răsflat ușurați când bătrâna a cerut să-i dea băiatul la țară, să-l vindece. Muncea cu ziua pe unde apuca, harnic și ascultător cum rar mai vezi. Totul până la bani. Dar bunica îi învățase obiceiurile și ori de câte ori era acuzat, bătrâna stingea conflictele cum știa ea mai bine. Iar banii erau mai mereu găsiți în apropierea locului faptei, părăsiți de autorul ce nu-și dorea decât să-i atingă.

- Ce te iei de băiat, Costele? Uite-ți banii în șanț, zăpăcitule! Vezi că te-ai îmbătat și îmi bați copilul degeaba.

Și uite așa găsea bunica o explicație la fiecare furtișag, scăpându-l pe Gabi de acuzațiile celor prăduiți.

- Iartă-mă, mamaie, o să ajung la pușcărie când tu n-oi mai fi!

Gabi era fericit, convins fiind că nimic rău n-avea să i se întâmple cât timp bunica îl va veghea.

Dar Dumnezeu orânduiește altfel lucrurile și nu ne întreabă niciodată când e momentul să ni-i ia pe cei iubiți. Bunica a murit într-o zi ploiasă de toamnă, fără să bolească și când te-ai fi așteptat mai puțin. Fericirea și liniștea lui Gabi au pierit odată cu ea. Știa că întors la oraș, nimeni n-o să-l mai poată salva.

Era atât de mâhnit și atât a jelit-o pe bunica, că nimeni nu i-a mai cerut socoteală pentru banii furați de la oamenii veniți la pomană.

Furase de durere. Atâtea bancnote albastre îl ispiteau ca ochii Satanei când îți fură sufletul.

S-a întors la părinți și au început certurile. Avea 20 de ani și îi era interzis să iasă din casă. Devenise un sălbatic care nu vedea și nu vorbea cu nimeni. Până într- o zi când la ușa apartamentului a bătut Irina, vecina de vizavi. Irina era bună ca bunica. I-a alinat suferința și singurătatea și, cel mai important, i-a înțeles boala. În trei luni s-au căsătorit. Gabi se mulțumea acum să fure doar din geanta nevestei, iar lucrurile păreau aranjate.

A intrat ca paznic la o firmă și lucra în tura de noapte, când lumea doarme și tentațiile sunt puține

. - Irina, sunt la secția de poliție. Poți să vii?

- Care secție, Gabi?

- Aia din spatele pieței. M-au prins când am luat bani.

Și uite așa a prins contur cazierul eroului nostru. Anii ce au urmat i-au adus multe condamnări, des contopiri de pedepse, sporuri, recidive, pușcării, liberări condiționate.

Părea pierdut, resemnat, umil și neputincios în fața tentației ce-l împingea din ce în ce mai violent spre ani grei de pușcărie.

- Spune-mi, omule, de ce furi numai bancnote de 100 de lei?

- Pentru că sunt albastre. Când le văd încep să tremur și nu mă liniștesc până nu le ating.

Întreg istoricul său infracțional se învârtea în jurul acestor bancnote albastre cărora nu le putea rezista.

Pe la al șaptelea dosar cu care ajunsese în fața instanței, apărarea a reușit să convingă completul că tipicitatea și numărul mare de furturi pe care inculpatul le săvârșise aveau o cauză medicală - cleptomania și era necesară efectuarea unei expertize psihiatrice.

Doi ani de testări, trei comisii care se temeau să scrie negru pe alb că inculpatul este cleptoman, amenzi aplicate medicilor pentru tergiversări, rapoarte de expertiză incomplete, concluzii halucinante care nu spuneau nimic, tratamente, noi furturi de bancnote albastre.

În final a venit și concluzia mult dorită: cleptomania este subscrisă diagnosticului de personalitate de tip instabil impulsiv. Cu alte cuvinte, Gabriel era bolnav și avea nevoie de tratament de specialitate, nu de zăbrele.

Sentința? Ei bine, se poate rezuma în două cuvinte: așa și? Sunt pline pușcăriile de bolnavi, unul în plus nu mai conta.



Tag-uri: hot, Bunica, bani, suflet, gabi

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate