Editura Evenimentul si Capital

Cea mai importantă MOBILIZARE a NATO, de la sfârșitul Războiului Rece. Discuţii STRATEGICE între Victoria Nuland și Mihnea Motoc

Victoria Nuland (dreapta) s/a întâlnit discutat cu ministrul român al apărării, Mihnea Motoc (Foto:MApN)
Autor: | | 1 Comentarii | 539 Vizualizari

Agenda vizitei în România a Victoriei Nuland, asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Afaceri europene şi eurasiatice, a cuprins și o întâlnire importantă cu ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc. Cei doi oficiali s-au întâlnit, luni, la sediul MApN, iar principaulul punct al discuțiilor a fost implementarea cât mai rapidă a Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO (Readiness Action Plan/RAP), până la Summitul NATO de la Varșovia, care va avea loc în iulie 2016.

În cadrul întâlnirii dintre Victoria Nuland și Mihnea Motoc, prioritare au fost discuțiile legate de finalizarea implementării rapide a Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO (Readiness Action Plan/RAP). Evoluţiile de securitate regională, inclusiv cele din Zona Mării Negre, a fost, iarăși, un capitol important dezbătut de cei doi oficiali.

Victoria Nuland și Mihnea Motoc

Planul de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO (Readiness Action Plan/RAP) are ca scop răspunsul rapid și ferm al țărilor Alianței Nord-Atlantice, la noile provocări de securitate. Este cea mai importantă mobilizare a NATO, de la sfârșitul Războiului Rece, precizează site-ul official al NATO nato.int. RAP a fost pus în aplicare ca răspuns la adresa riscurilor și amenințărilor din Sud-ul și Est-ul Europei. România se numără printre țările care participă la acest plan, aşa cum s-a stabilit la Summit-ul NATO, din Ţara Galilor, în 2014.

În cadrul întâlnirii de la sediul MApNOficialul român a apreciat că păstrarea ritmului de implementare a Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO (Readiness Action Plan/RAP) reprezintă o prioritate în efortul aliat de adaptare la noile realităţi din mediul de securitate global.

În context, au fost evidenţiate eforturile depuse de ţara noastră pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate la nivel naţional în cadrul RAP, până la momentul Summit-ului de la Varşovia. Ministrul Motoc a subliniat consensul la nivelul tuturor forţelor politice naţionale cu privire la necesitatea modernizării forţelor armate ale României şi întărirea capacităţii operaţionale a acestora, exprimat în cadrul acordului naţional care prevede alocarea unui nivel minim de două procente din PIB pentru bugetul Apărării pentru o perioadă de zece ani, începând cu 2017.

Ministrul apărării naţionale a reamintit faptul că în anul 2015 au fost atinse două repere importante pe relaţia România - NATO, prin înfiinţarea, la Bucureşti, a celor două structuri aliate - Unitatea de integrare a forţelor NATO (NFIU), respectiv Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est.

În pregătirea politică şi conceptuală a Summit-ului aliat de la Varşovia, la care se aşteaptă să fie abordate măsuri de adaptare pe termen lung a organizaţiei, a fost evidenţiată contribuţia României, exprimată, printre altele, prin găzduirea, în luna aprilie 2016, unei reuniuni a directorilor responsabili cu politicile de apărare din ţările aliate.

MApN a transmis că au fost abordate aspecte referitoare la cooperarea militară bilaterală, apreciată drept consistentă şi pragmatică, atât în cadrul proiectelor strategice dezvoltate în ţară, cât şi în teatrele de operaţii. Ministrul Motoc a subliniat importanţa Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, pe dimensiunea cooperării militare, în cadrul arhitecturii de securitate angajată de ţara noastră.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:27 Marea Britanie, sub teroare. Primul suspect arestat. Bilanţul groazei - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE - UPDATE 18:59 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 17:00 Încă un nume pe lista morților atentatului din Manchester. Cine este fetița de doar opt ani care și-a pierdut viața - FOTO în articol 12:42 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate