Victor Ponta: România "ar putea recunoaște Kosovo"

Victor Ponta: România "ar putea recunoaște Kosovo"

România "ar putea recunoaște Kosovo", a declarat premierul Victor Ponta la televiziunea Klan Kosova cu sediul în Priștina, informează postul TV sârb B92, în ediția online.

Etnicii albanezi din provincia din sudul Serbiei au declarat unilateral independența la începutul anului 2008, dar Serbia a respins proclamarea ca o violare a integrității sale teritoriale și Constituției, amintește B92, citat de Agerpres.

România este unul dintre cele cinci state-membre ale UE care nu au recunoscut Kosovo.

"În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat de atunci. Guvernele s-au schimbat și noi decizii asupra recunoașterii Kosovo ar putea fi luate", a declarat Ponta, după un summit la Tirana al șefilor de stat din sud-estul Europei, potrivit ziarului de limbă albaneză din Pristina Epoka E Re.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit mass-media din Kosovo, Ponta a declarat că țara sa va lua în considerare recunoașterea Kosovo, "deoarece multe lucruri s-au schimbat în Kosovo din 2008".

Potrivit ziarului Epoka E Re, citat de B92, Victor Ponta "a subliniat faptul că unul dintre principalele motive este că Kosovo și Serbia își desfășoară dialogul cu succes".