Victor Ponta, prima reacţie după acuzaţiile DNA la adresa lui Darius Vâlcov

Victor Ponta, prima reacţie după acuzaţiile DNA la adresa lui Darius Vâlcov

Premierul Victor Ponta a reacţionat astăzi după apariţia acuzaţiilor DNA la adresa ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov. Prim-ministrul a precizat că cel mai important proiect al Guvernului, Codul Fiscal, merge mai departe "cu orice preţ şi în orice conjunctură politică".

"Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut şi va continua să aibă un rol determinant!). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preţ şi în orice conjunctură politică! Dezvoltarea economică a ţării este direct legată de adoptarea şi implementarea acestui nou Cod - posibilă datorită muncii oamenilor din această ţară şi rezultatelor guvernării din 2012-2015!", a scris Victor Ponta pe reţeaua de socializare.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost pus sub acuzare aseară pentru trafic de influență.

Potrivit DNA, el ar fi luat șpagă de la un afacerist, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro. O parte din această sumă ar fi fost primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000de lei ar fi primit-o prin intermediul unor firme.

Ne puteți urmări și pe Google News

În schimbul banilor, Vâlcov, care era primarul Slatinei, l-a sprijinit pe afacerist să câștige mai multe licitații publice. În august 2014, după ce a fost nominalizat pentru preluarea portofoliului Finanțelor, fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Vâlcov nu este urmărit penal, dar „sunt o serie de fapte petrecute în timpul mandatului de primar care au fost sesizate de diverse organe ale statului către parchete și nu se știe când începe sau dacă începe”.