O afirmaţie care sunt convins că va irita mulţi cititori. Asta ca să nu spun pe toţi. Numai că lucrurile trebuie analizate din perspectiva a ceea ce se întâmplă, nu plecând de la ceea ce ne place!

În urmă cu două săptămâni scriam, tot într-un editorial, că mulţi analişti şi politicieni prognozează ruperea USL. Dar că soarta alianţei se joacă în siajul modificării protocolului. Liberalii cereau precizarea clară a candidaturii lui Crin Antonescu din partea USL la preşedinţia României. Pentru a preveni întoarcerea armelor de către PSD în baza rezultatelor sondajelor de opinie. Pesediştii cereau predictibilitate în votul parlamentar pentru a evita situaţii ca cele de la Legea Minelor şi Legea Amnistiei, unde nu numai că au fost lăsaţi cu ochii-n soare, dar au şi avut în Crin Antonescu şi PNL un adversar de imagine redutabil. Analiza a ceea ce am văzut ieri trebuie să ţină cont de situaţia în care se găsea premierul Ponta, mai ales după condamnarea lui Adrian Năstase la o nouă pedeapsă cu executare, atât în faţa partidului şi a electoratului uselist, cât şi a partenerilor de guvernare. După cum am mai afirmat, condamnarea fostului premier Adrian Năstase a generat un sentiment de exces de autoritate din partea Justiţiei, declanşând o reacţie de îngrijorare în rândul tuturor politicienilor. Şi nu vreau să mă refer numai la cunoscuta categorie de personaje al cărui ilustru reprezentant este Dan Voiculescu (cel puţin în cazul său fiind convins că nu ar smulge o lacrimă de compasiune nici măcar angajaţilor-saltimbanci de la Antena 3), ci la o altă categorie, mult mai largă. În care-i găsiţi atât pe Vasile Blaga, cât şi pe Relu Fenechiu. Pe Verestoy Atilla şi pe Liviu Dragnea. Exemplele pot continua. Adaugaţi un sentiment de neputinţă, de incapacitate de a transforma victoria politică din 2012 într-o victorie totală şi o să aveţi imaginea a ceea ce s-a petrecut în ultimele săptămâni. De fapt, vorbesc despre oameni care cred cu tărie că Justiţia în România se face la ordin. De undeva, de aiurea… Victor Ponta era de ceva vreme în situaţia în care toate veştile bune (atâtea câte sunt!) din economie erau bruiate de scandaluri de tipul Bianca Drăguşanu vs. Victor Slav în variantă uselistă. Acţiunile sale politice erau gripate de neînţelegerile cu liberalii, de ifosele Varanului, transformate în ştiri la ore de maximă audienţă şi de un Traian Băsescu hotărât să fie Preşedinte până în ultima zi a mandatului. Ca atare, Ponta s-a apucat să rezolve problemele rând pe rând! L-a calmat pe Voiculescu, dându-i toate semnele că rămâne acelaşi luptător anti-Băsescu, primind în schimb toate plecăciunile televizate posibile. A negociat cu liberalii, obţinând un referendum pentru modificarea Constituţiei în acelaşi timp cu alegerile euro-parlamentare, cu alte cuvinte un mandat prezidenţial în care rolul primului-ministru şi al Parlamentului este mult mai important decât cel al ocupantului de la Cotroceni. Plus un calendar al iniţiativelor parlamentare comune. A luat caimacul propunerii lui Traian Băsescu de a avea un parlament format din 300 de reprezentanţi, adăugând un lucru important: alegerile viitoare vor avea la bază lista propusă şi aprobată de partid! Deci rolul său de prim-ministru şi preşedinte al PSD creşte! Alternativa nu era deloc îmbietoare: Ponta era supus unei presiuni exercitată de două forţe. Una care-i cerea să candideze, postură în care nu se simţea deloc confortabil şi a doua care-i cerea să desemneze un alt candidat din interiorul PSD, perspectivă în care în mod cert supăra pe cineva important. Victor Ponta nu vroia să candideze, nu vroia să cedeze puterea la Palatul Victoria şi nici nu dorea să contribuie la viitorul politic al vreunui camarad. A mutat şi a câştigat! Aparent a pierdut un post, cel de Preşedinte al României, practic a reconfigurat scena politică pentru tot anul 2014. În avantajul său. Dacă vă întrebaţi care-i rolul lui Crin Antonescu în toată această ecuaţie politică, răspunsul este că a obţinut ceea ce şi-a dorit!