Vicepreședintele PNL Alexandru Nazare: ”Polonia și Bulgaria cheltuie banii europeni din bugetul 2014-2020, România stă și se uită ”

Vicepreședintele PNL Alexandru Nazare: ”Polonia și Bulgaria cheltuie banii europeni din bugetul 2014-2020, România stă și se uită ”

Vicepreședintele PNL Alexandru Nazare îi solicită noului ministru al fondurilor europene să prezinte de urgență în Parlament măsurile pe care le întreprinde pentru utilizarea fondurilor europene din bugetul 2014-2020.

”Din bugetul 2014-2020 România nu a cheltuit decât banii pentru pachetele cu alimente distribuite electoral de Ponta. Și în 2015, în al doilea an din programare avem absorbție 0, adică niciun euro rambursat de la Bruxelles! Pentru 2014 România se angajase că utilizează 4 miliarde de euro, dar 3 miliarde vor fi transferați pentru anii următori că nu am fost în stare. Polonia în schimb a zis că are nevoie de 11 miliarde de euro și i-a utilizat pe toți. Până și Bulgaria a utilizat 50% din fondurile pe 2014! Pentru 2015 România are din nou un angajament pentru 4 miliarde de euro, dar niciun calendar pentru când vor fi lansate primele apeluri de proiecte și când vor fi semnate primele contracte. Având în vedere că experiențele anterioare ne arată că de la lansarea ghidurilor și până la demararea proiectelor trece aproape un an, este evident că și acești 4 miliarde vor fi transferați pentru anii următori”, a declarat Alexandru Nazare, potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul PNL este surprins de faptul că ministrul Nica a fost absent de la întâlnirea premierului Ponta cu președintele Comisiei Europene și comisarul european pentru politică regională.

”Președintele Juncker i-a atras atenția premierului Ponta în întâlnirea de săptămâna aceasta că România nu face suficiente eforturi pentru utilizarea banilor europeni. Din bugetul 2007-2013 mai avem de cheltuit 9 miliarde de euro în 7 luni și este evident că nu ne vom apropia de o rată de absorbție de 80% cum visa fostul ministru al fondurilor europene. Din păcate însă și pentru bugetul 2014-2020 deja contabilizăm al doilea an pierdut. Este inexplicabilă însă absența ministrului Nica de la acea întâlnire, în condițiile în care el gestionează majoritatea fondurilor europene. Chiar dacă este un ministru nou, domeniul fondurilor europene nu poate fi lăsat de izbeliște până când domnul Nica învață ce are de făcut. Îi solicit să vină în Parlament, la Comisia de Afaceri Europene și să ne prezinte clar măsurile pe care le ia pentru a urgenta utilizare banilor europeni.”, a conchis Alexandru Nazare.

Ne puteți urmări și pe Google News