Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Veşti proaste pentru Darius Vâlcov: Senatorii jurişti au dat aviz FAVORABIL celei de a doua cerere de arestare

Autor: | | 1 Comentarii | 165 Vizualizari

Comisia Juridică a Senatului a dat avizat favorabil atât cererea privind continuarea urmăririi penale, cât şi pe cea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul fostului ministru de Finanţe, senatorul Darius Vâlcov.

"Având în vedere că sunt două acte procedurale diferite, am avut două voturi şi vom trimite plenului două rapoarte. Raportul privind cererea pentru continuarea urmăririi a primit unanimitate de voturi şi un raport pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive care este de asemenea un raport favorabil cu majoritate, fiind două abţineri. Vor fi două rapoarte favorabile asupra cererii", a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc. 
 
Referitor la prevederile legale în baza cărora plenul Senatului va vota în cazul senatorului Darius Vâlcov, Boboc a precizat că, din acest punct de vedere, "prevederile constituţionale sunt foarte clare - hotărârile, altele decât cele care se referă la Regulamentele Camerelor, se adoptă cu majoritate simplă, adică jumătate plus unu dintre cei prezenţi". 
 
Întrebat dacă există riscul ca în plenul Senatului, pe votul pentru continuarea urmării penale să fie aplicate alte prevederi decât în cazul votului pe cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, preşedintele Comisiei juridice a replicat: "Ca să fiu sincer, doar sper să nu. Dar la ce am văzut, nu pot să garantez treaba asta". 
 
Totodată, Boboc a precizat că cele două rapoarte vor fi redactate în cursul zilei de marţi, astfel încât cererea privind continuarea urmăririi penale, reţinerea şi arestarea senatorului Darius Vâlcov să intre în atenţia plenului Senatului în şedinţa de miercuri. 
 
Cătălin Boboc a adăugat că, deşi a fost invitat la Comisia juridică pentru a-şi studia dosarul şi a fi audiat de către senatorii jurişti, Darius Vâlcov a comunicat Comisiei că nu va fi prezent la audiere, însă îşi va susţine punctul de vedere în faţa plenului Senatului, potrivit Agerpres.  
 
"Sigur, domnul senator a fost chemat. Din diferite motive nu a putut să vină. În schimb, ne-a comunicat un punct de vedere şi că dumnealui va fi mâine prezent la plen, va susţine acolo punctul de vedere şi că lasă astăzi la aprecierea Comisiei modul în care vom da acest raport, fără să solicite un termen, o amânare", a precizat Boboc.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate