Veşti EXCELENTE pentru Simona Halep. Maria Şarapova a luat o decizie RADICALĂ înainte de US Open

Veşti EXCELENTE pentru Simona Halep. Maria Şarapova a luat o decizie RADICALĂ înainte de US Open

Maria Şarapova, a treia favorită a ultimului mare turneu de Mare Şlem, a anunţat că se retrage de la US Open, din cauza unei accidentări la piciorul drept.

Sportiva din Rusia a anunţat decizia pe contul ei de Facebook. "Din păcate, nu vor putea concura anul acesta la US Open. Am făcut tot poisibilul să fiu pregătită, însă nu a fost timp suficient", a scris rusoaica.

Site-ul WTA anunţă ca Şarapova s-a retras din pricina unei accidentări la piciorul drept. Numărul 3 mondial nu a participat nici la turneele de la Toronto şi Cincinnati, tot din pricina problemelor medicale.

Maria Şarapova va fi înlocuită la US Open de o altă jucătoare din Rusia, Daria Kasatkina, în vârstă de 18 ani, care participă din postura de lucky loser.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şarapova nu era pe aceeaşi jumătate de tablou a Simonei Halep şi s-ar fi putut întâlni cu românca abia în finală.

US Open, ultimul mare turneu de Mare Şlem al anului, debutează astăzi. În primul tur, Simona Halep o întâlneşte pe Marina Erakovic, din Noua Zeelandă.