Veste EXTRAORDINAR pentru simbolul dinamovist care a suferit 18 ani de Hepatita C. Ce rol au jucat Gigi Becali și Anamaria Prodan

Veste EXTRAORDINAR pentru simbolul dinamovist care a suferit 18 ani de Hepatita C. Ce rol au jucat Gigi Becali și Anamaria Prodan

Florentin Petre, fost mare jucător al echipei Dinamo, a anunțat că a scăpat de problemele cauzate de Hepatita C, boală de care a suferit 18 ani.

Într-o postare pe Facebook, Florentin Petre a făcut un anunț emoționant. Fostul mijlocaș dinamovist a afirmat că a scăpat de Hepatita C, boală care i-a cauzat numeroase probleme în ultimii 18 ani. Petre i-a mulțumit lui Gigi Becali, dar și Anamariei Prodan, pentru susținerea financiară în procurarea medicamentelor.

„Acest mesaj are două conotații, două direcții: vreau să mulțumesc public, din adâncul inimii, binefăcătorilor mei Gigi Becali și Anamaria Reghecampf - Prodan, atât eu cât și familia mea și să le spun că nu mi-a fost dat niciodată să întâlnesc atâta generozitate și bunătate. După 18 ani cât am fost infectat cu virusul Hepatitei C, timp în care am jucat, am antrenat, am muncit fără să țin cont de urmări, în mod inconștient, cu ajutorul acestor doi oameni și cu ajutorul evoluției medicinei, m-am vindecat complet, spre uimirea medicilor și bucuria celor care mă doresc sănătos. Sunt din nou apt de muncă, apt să vă antrenez copiii, apt să transmit fotbal mai departe și apt să-mi cresc copiii!!

Gigi Becali și Anamaria Prodan, nu am cuvinte să vă spun cât vă sunt de îndatorat și nu-mi rămâne decât să vă arăt permanent, recunoștința mea. Sper ca într-o zi să pot întoarce într-o formă umanitară, gestul dumneavoastră. De asemeni, vreau să transmit suporterilor, iubitorilor de fotbal și de sport, în general: nu duceți până la ură sentimentul pentru echipa adversă!! Sportul nu presupune aversiune, agresivitate sau rele tratamente. Sportul înseamnă VIAȚĂ, SĂNĂTATE și nu în ultimul rând, e liant între oameni, echipe, grupuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dinamovist, stelist, rapidist sau orice altceva, oameni suntem cu toții și trebuie să ținem cont că nu suntem nemuritori și că nu ar trebui să ne permitem să irosim timp pentru ură și invective.  Ținem aproape! Mereu alături de voi", a scris Petre.