Editura Evenimentul si Capital

VECHIMEA Sfântului Mormânt, CONFIRMATĂ. Analizele ȘTIINȚIFICE ale materialelor de construcție atestă data timpurie a construcției

Autor: | | 2 Comentarii | 2976 Vizualizari

Analizele oamenilor de știință confirmă informațiile istorice privind vechimea mortarului care susține placa de marmură de pe Sfântul Mormânt.

Aceste analizele, făcute în situl considerat a fi mormântul lui Iisus Hristos, au datat în secolul al IV-lea materialele utilizate la acoperirea acestuia, confirmând astfel informațiile istoricilor, a indicat marți un om de știință implicat în această lucrare, potrivit Agerpres.

Cu toate că nu oferă, din punct de vedere științific, dovada că Hristos a fost îngropat în acest loc din Ierusalim, analizele recente susțin informațiile potrivit cărora romanii au ridicat un monument la circa 300 de ani după moartea lui Iisus.

Este pentru prima oară când se efectuează astfel de analize în acest sit, unde a fost construită ulterior Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi din Ierusalim. Concluzia vine după deschiderea, în octombrie 2016, pentru prima dată în ultimele cel puțin două secole, a presupusului mormânt al lui Hristos.

Placa de marmură care acoperă Sfântul Mormânt situat într-un edicul din biserică a fost mutată în timpul unui proces ce a durat trei zile în cadrul lucrărilor de restaurare a acestei construcții.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Cercetătoarea Antonia Moropoulou, care coordonează lucrările de restaurare, a declarat pentru AFP că mortarul care a sigilat placa de marmură a mormântului datează din secolul al IV-lea al erei creștine.

Aceste concluzii susțin informațiile din scrierile istorice conform cărora romanii au construit pe acest sit un monument în jurul anului 326, în timpul domniei împăratului Constantin I care a favorizat răspândirea creștinismului în imperiu.

„Aceasta este o descoperire foarte importantă ce confirmă, așa cum este dovedit istoric, faptul că (împăratul) Constantin cel Mare a acoperit cu placa de marmură mormântul lui Hristos”, a explicat Moropoulou, specialist în conservare în cadrul Universității Naționale Tehnice din Atena.

Datarea mortarului reflectă o continuitate istorică în ceea ce privește acest sit, de-a lungul erei bizantine, a cruciadelor, a Renașterii și mai departe, a adăugat specialista.

Conform tradiției creștine, trupul lui Iisus a fost așezat pe un pat funerar sculptat în stâncă după răstignirea sa de către romani în anul 30 sau 33. Potrivit credinței creștine, Hristos a înviat, iar trupul său era dispărut când femeile au venit să-i ungă trupul la trei zile după înmormântare.

În secolul al IV-lea, Constantin a ordonat ridicarea pe acest loc a unui mare complex creștin, într-o epocă în care în Imperiul Roman începuse convertirea la creștinism. De atunci, mai multe construcții au fost ridicate în succesiune pe locul presupus a fi mormântului lui Iisus.

Ediculul actual, care atrage numeroși pelerini creștini, a fost construit în perioada 1809-1810 în stil baroc otoman, după un incendiu care a afectat bazilica. Restaurarea sa recentă a durat nouă luni și a fost finalizată în martie.           +

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 19:35 PSD a anunțat că IESE în STRADĂ. Unde vor fi prezenți 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 10:22 BREAKING NEWS! Programul OFICIAL al funeraliilor Regelui Mihai I al României 09:05 Impresiile infirmierei care l-a îngrijit pe Regele Mihai: „Era adorabil...” 18:28 REGELE MIHAI a fost ULTIMUL MOȘTENITOR AL BIZANȚULUI, EPISCOP și membru pe viață al SINODULUI BOR 18:27 VIITORUL statut al CASEI REGALE a fost explicat PE ÎNŢELESUL TUTUROR de un avocat cunoscut 18:23 Înmormântarea Regelui după apusul soarelui este perfect ortodoxă 17:26 Principesa Margareta, ATACATĂ EXTREM de un politician: „Cucoană, opreşte-te” Sursa criticilor? BANII 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ 13:25 A fost Regele Mihai șantajat de ruși? România lui Cristoiu 12:06 DECIZIA Casei Regale ESTE CLARĂ. Nu există ALTĂ VARIANTĂ 19:32 ANUNȚ de la Principele Nicolae. Cum va participa la înmormântarea bunicului său, Regele Mihai. Încă așteaptă...

Articole salvate