Editura Evenimentul si Capital

Vasile Blaga a fost pus sub CONTROL JUDICIAR după ce a fost audiat două ore la DNA Ploiești. Copreşedintele PNL este URMĂRIT PENAL pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ | UPDATE

Autor: | | 13 Comentarii | 3394 Vizualizari

Copreședintele PNL Vasile Blaga a fost citat de DNA Ploiești în calitate de suspect într-un dosar care conține presupuse fapte de corupție. Liderul politic a fost audiat mai bine de două ore de procurorii anticorpuţie care au decis să-l ancheteze în continuare sub control judiciar.


Elena Udrea, audiată la DNA Ploieşti ca martor în dosarul lui Vasile Blaga

Elena Udrea este așteptată miercuri după-amiază la sediul DNA Ploiești. Citeşte mai multe AICI!


 

UPDATE Potrivit unui comunicat emis de DNA, Vasile Blaga este urmărit penal pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți: 

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

BERDILĂ HORAȚIU BRUNO, reprezentant al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență 

BLAGA VASILE, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:  La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

În acest sens, suspectul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

În perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe l-a informat pe suspectul Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

Astfel, în perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate