Vanghelie încearcă al treilea partid

Vanghelie încearcă al treilea partid

Fostul primar al Sectorului 5 din Capitală, Marian Vanghelie, construiește un nou partid, a treia sa încercare de reinventare politică după ce a fost exclus din PSD.

Fostul vicepreședinte social-democrat a spus că noul vehicul electoral va avea o doctrină „de stânga” și este creat în colaborare sindicatele. „Primul obiectiv al partidului va fi scoaterea ofițerilor SRI din politică”, a spus Vanghelie, citat de România Liberă. Fostul social-democrat vrea să fuzioneze cu cât mai multe partide mici pentru a realiza o platformă de stânga. Vanghlie nu vrea să dezvăluie, pentru moment, numele partidului.

Aventuri

După ce a fost exclus din PSD, Vanghelie a înființat la începutul anului 2015 Partidul Social Românesc (PSRo) alături de fostul președinte PSD Mircea Geoană. În partid s-au înscris 10 senatori și deputați. După ce Vanghelie a fost reținut de procurori, Geoană s-a delimitat de acesta și fostul edil a abandonat construcția politică. În anul 2016, înainte de alegerile locale și parlamentare, Vanghelie a încercat să reconstruiască Partidul Dreptatea Socială (PDS) și a racolat patru parlamentari, însă proiectul nu a continuat. În toamna lui 2016, Vanghelie a cochetat și cu Partidul Ecologist Român.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

O întâlnire explozivă în Turcia

Vanghelie a relatat că fostul director SRI George Maior și fostul adjunct al acestuia, Florian Coldea, se află în spatele partidului lui Victor Ponta.

„A fost o întâlnire acum trei luni, trei luni și ceva, în Turcia, nu mai știu exact, între Maior, Coldea și Ponta. Cred că a fost o întâlnire în care și-au reproșat ce au avut de reproșat și au decis că singura șansă este să se reîmprietenească, poate să mai repare ceva din ce s-a mai stricat. Atunci au stabilit punerea în practică a proiectului noului partid al domnului Ponta. Și formula de susținere a domnului Maior în continuare ca ambasador în SUA”, a spus Vanghelie, pentru România Liberă.