Valeriu Zgonea, la Conferința Organizației Femeilor Social-Democrate: "Dragi doamne și domnișoare, vă îndemn să îndrăzniți mai mult"

Valeriu Zgonea, la Conferința Organizației Femeilor Social-Democrate: "Dragi doamne și domnișoare, vă îndemn să îndrăzniți mai mult"

Prezent la Conferința Organizației Femeilor Social-Democrate, președintele Camerei Deputaților, a afirmat, că de regulă, femeile din politică sunt prezentate în presă cu abordări de genul ”cea mai frumoasă politiciană” sau ”cea mai bine îmbrăcată”, și nu cea mai calificată. El le-a transmis acestora că ar trebui să îndrăznească mai mult.

"Dacă veți da o căutare pe Google după ”femei în politica din România”, veți vedea că pe prima pagină vor fi tot felul de topuri și clasamente privind ”cea mai frumoasă politiciană” sau ”cea mai bine îmbrăcată”. În niciun caz cea mai calificată. Aceste clișee trebuie să înceteze. Femeile au în față numeroase provocări. Una dintre ele este lupta cu stereotipurile.

În aceste condiții, dragi doamne și domnișoare, vă îndemn să îndrăzniți mai mult. Aveți posibilitatea de a aduce meritocrația pe locul ce i se cuvine și de a deveni modele de carieră pentru numeroase tinere. Pentru că România are nevoie de echilibrul, lucididatea și credibilitatea pe care dvs le-ați putea aduce în politica de la vârf!", a scris Valeriu Zgonea, pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News