Utilizatorii TELEFOANELOR produse de chinezi, în PERICOL! Ce avertizează şeful FBI

Utilizatorii TELEFOANELOR produse de chinezi, în PERICOL! Ce avertizează şeful FBI

Cele mai mari şase agenţii de inteligenţă din SUA au oferit informaţii de ultimă oră cu privire la dispozitivele fabricate de chinezi, HUAWEI şi ZTE. Şefii instituţiilor le recomandă americanilor să evite folosirea acestora.

În cadrul unei întâlnirii a Comisiei de Informaţii din Senatul Statelor Unite, şefii marilor agenţii de informaţii americane, printre care NSA, CIA şi FBI, au emis o comunicare comună prin care prezintă riscurile folosirii dispozitivelor mobile produse de companiile chinezeşti.

Chris Wray, Şeful FBI , a declarat că guvernul american este foarte îngrijorat din cauza riscurilor de securitate pe care răspândirea produselor unor companii fidele unui regim politic care nu împărtăşeşte aceleaşi valori democratice le poate reprezenta. Conform directorului FBI, aceste companii au capacitatea de a fura şi modifica informaţiile în mod fraudulos, creând terenul propice pentru spionaj, scrie Digi24.

Tot în America, Huawei este acuzată că a motivat utilizatorii să scrie review-uri false despre acelaşi Mate 10 Pro, pe care compania chineză spera că-l poate vinde în Statele Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News

Răspunsul oficial al Huawei spune că guverne şi utilizatori din 170 de ţări folosesc dispozitivele companiei şi că acesta nu reprezintă un risc de securitate mai mare decât orice alt producător din domeniu, mai scrie sursa citată.