Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

USR își dispută REFORMAREA partidului. Care sunt PROPUNERILE | Exclusiv

Autor: | | 0 Comentarii | 278 Vizualizari

Liantul în USR a fost intrarea partidului în Parlament. După atingerea acestui obiectiv, în interiorul formațiunii conduse de Nicușor Dan, care nu a pornit la drum cu o doctrină bine definită, au apărut discrepanțe ideologice. "Evenimentul zilei" a aflat, pe surse, că părerile sunt împărțite în USR față de nou proiect al deputatului Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Cabinetul Cioloș. Demersul său a o provocat de fapt la o întrecere între membrii care propun proiecte de reformare și armonizare a partidului, în preajma Congresului din 12 mai.

Potrivit surselor EVZ din interiorul USR, proiectul care încă nu este finalizat, la care au contribuit câțiva parlamentari USR, trasează niște linii de reformare a partidului în sensul în care să aibă "o structură suplă dar reprezentativă la nivel național, incluzivă". Documentul stabilește și niște "obiective măsurabile în vederea alegerilor din perioada 2019-2020", cât și dezbaterea și definirea de politici publice la nivel local și național ale partidului. Spre deosebire de ideea lui Cristian Ghinea, care dorește ca în interiorul formațiunii să existe mai multe platforme doctrinare, proiectul menționat mai sus nu include o astfel de propunere.

Sursele USR care colaborează la proiectul cu pricina au spus, pentru EVZ, că "gruparea de bisericuțe doctrinare" propusă de Ghinea nu este soluția. Dimpotrivă ea nu face decât să ducă la "traseizarea grupurilor pe bază doctrinară". 

Deputații USR Cristian Ghinea, Tudor Benga și Adrian Prisnel, au făcut public un proiect pe care l-au întreprins care include o măsura formării unor Platforme doctrinare în interiorul partidului. Cei trei parlamentari propun în proiectul lor instituţionalizarea unor Platforme doctrinare în interiorul USR, care s-ar formă prin aderarea/liberă voinţă a membrilor şi nu ar avea alt rol decât de agregare (nu ar fi reprezentate că atare în forurile de conducere). Iată câteva exemple de platforme: conservatoare, liberală, progresistă și ecologistă.

Alte măsuri propuse de Ghinea și ceilalți colegi ai săi sunt: referendumuri interne şi vot electronic, libertatea de opinie în interiorul partidului, separarea conducerii politice de cea administrativă, conducerea policentrică care "să încurajeze venirea de noi lideri şi ridicarea de noi lideri", crearea instituției Comitetul director (preşedintele fondator + 6 vicepreşedinţi), un birou național extins din 17 membri sau stabilirea la Congres, "prin campania electorală internă, a unor mandate pe proiect pentru Vice-Preşedinţi (exemple: Departamentul Politici al partidului, Forumul Rural, Pregătirea alegerilor locale în rural/oraşele mici, Pregătirea alegerilor din Bucureşti, Comunicare, etc)".

Tooate proiectele propuse de membri USR vor fi supuse sondajului și dezbaterii interne.

Pe aceeași temă: USR plagiază stilul UDMR

CUM vrea Ghinea să-i facă loc lui Cioloș în USR




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate