Editura Evenimentul si Capital

USL a încetat din viaţă după 3 ani si 20 de zile

06_crin_ponta_ND
Autor: | | 7 Comentarii | 272 Vizualizari

PNL a decis aseară ieşirea de la guvernare şi ruperea USL. Antonescu l-a acuzat pe Ponta că a vrut să transforme USL în PSD-ul anilor 2000-2004.

Născută pe 5 februarie 2011 prin semnarea protocolului între PSD, PNL şi PC, USL şi-a încetat existenţa ieri, după trei ani şi 20 de zile, prin decizia PNL de a se retrage din această alianţă şi de la guvernare. Delegaţia Permanentă a luat această hotărâre aseară, cu o majoritate covârşitoare: 187 de voturi pentru, şase împotrivă şi două abţineri. Printre cei care s-au opus, conform unor surse EVZ, au fost Radu Stroe, Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Ghişe, Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu. Ca urmare a rezoluţiei adoptate cu acest prilej, miniştrii PNL vor demisiona astăzi din guvern şi partidul va trece în opoziţie. Vor demisiona şi secretarii de stat şi şefii de deconcentrate. Nu şi Crin Antonescu, din funcţia de preşedinte al Senatului. "Pentru că nu sunt în guvern", a explicat acesta scurt, subliniind că el a fost ales. Liberalii mai cer demisia premierului Victor Ponta, care a preluat mandatul din partea unei majorităţi USL ce nu mai există. În teritoriu, organizaţiile PNL au primit liber să încheie majorităţi şi să facă alianţe cu cine poftesc. Nu în ultimul rând, Delegaţia Permanentă a decis încetarea de fapt a USL. "Vom reveni la guvernare!" Cuvintele de despărţire pe care preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a avut faţă de fostul său aliat au fost dure. "Cred că s-a ratat o şansă mare, dar am fost puşi în situaţia de a simula continuarea proiectului acceptând compromisuri inacceptabile, deşi am constatat că Ponta şi PSD nu mai au niciun fel de ezitare în tentativa de a transforma USL în PSD-ul anilor 2000 - 2004", a spus acesta. Antonescu şi-a exprimat convingerea că liberalii vor reveni la guvernare "foarte curând, cel mai târziu până la finele anului". Acesta a promis că PNL va încerca să apere "marile valori: o democraţie politică reală, cu separaţia puterilor în stat, un stat de drept şi in dependenţa Jus ti ţiei, o economie liberă şi liberală, o administraţie performantă, dedicată cetăţeanului şi nu primarului, o politică externă care să păstreze orientările mari". "Dacă vom fi în opoziţie, sigur că în primul rând România va avea o Opoziţie, după doi ani, asta vă garantez", a comentat Antonescu. Totuşi, PNL nu va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului. "Ne asumăm activitatea acestui guvern şi nu-i aruncăm în cap dlui Ponta lucruri care s-au întâmplat cât am fost împreună", a spus liderul PNL.
  • USL s-a rupt! PNL a decis ieșirea de la guvernare. Antonescu: „Să nu prelungim festivalul de ipocrizie”

Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate