US OPEN. Halep face minuni la Flushing Meadows
- Alexandru Toader
- 9 septembrie 2015, 00:00
Simona Halep, ocupanta poziţiei secunde în lume, are un parcurs de excepţie la ultimul Grand Slam al anului: US Open. Românca va juca, în premiera, în „sferturile” de la Flushing Meadows, dupa ce, în runda precedenta, a dispus de sportiva germana Sabine Lisicki, locul 24 WTA, cu scorul de 6-7 (6), 7-5, 6-2.
Mai departe, constaneanca va avea o misiune dificla. Astăzi se va duela pentru un loc în semifinalele de la US Open cu jucătoarea din Belarus, Victoria Azarenka (20 WTA), fost lider mondial și dublă finalistă la acest Grand Slam, în 2012 și 2013.
„Ma aştept la un meci greu. Azarenka a început din nou sa joace foarte bine şi este o jucatoare excelenta. A fost mult timp clasata pe primele locuri. Amândoua vom fi obosite, pentru ca am avut meciuri grele. Cred ca pot câştiga acest meci, pentru ca ma simt încrezatoare şi sunt puternica psihic”, a declarat românca în vârsta de 23 de ani.
Azarenka are avantaj în duelurile directe cu Halep, câştigând ambele jocuri disputate cu românca, în 2012, la Doha şi la Linz.
Întrevedere cu Fissette
Duelul dintre cele două are și o latură interesantă. Actualul antrenor al Victoriei este nimeni altul decât Wim Fissette, cel care a lucrat în trecut cu Simona, și care a fost demis prin intermediul unui sms de către staff-ul tenismenei din Constanța. Alaturi de belgian, Halep a reuit sa faca cel mai bun joc al sau, dupa o perioada de jumatate de an petrecuta alaturi de Fissette. Calificarea în sferturile de finala este recompensata la US Open cu un premiu de 410.975 de dolari si cu 430 de puncte WTA.