Editura Evenimentul si Capital

URIAȘA ESCROCHERIE cu achiziționarea statuii lui Brâncuși va marca mandatul lui DACIAN CIOLOȘ – un Robin Hood al grupurilor de interese | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
Autor: | | 34 Comentarii | 9315 Vizualizari

Mandatele (de premieri, de preşedinţi), cărora le-am putea spune şi domnii, pentru că deseori lasă în urmă ceva împlinit din cele neîmplinite, se definesc şi prin înverşunarea cu care titularul mandatului urmăreşte transpunerea în viaţă a unui ţel. Pentru aceasta, titularul, ce lasă impresia a se fi născut cu ţelul respectiv în cap, nu-şi precupeţeşte timp, energie, inteligenţă, şi, mai ales, înfruntă orice obstacol, fără a ţine cont de nimeni şi de nimic. S-ar spune, cu un termen lustruit de atîta plimbat pe limbi, că şi-ar da și viaţa pentru împlinirea ţelului respectiv.

Nicolae Ceauşescu şi-a propus la un moment dat să ridice Casa Poporului.

Memorii, documente, presa vremii stau mărturie de uluitoarea îndîrjire cu care Nicolae Ceauşescu a urmărit, împotriva tuturor dificultăţilor, realizarea Casei Poporului.

În primii ani ai regimului Băsescu, urmare a inundaţiilor, s-a dărîmat podul de la Mărăcineni, de peste Buzău, cel care lega Muntenia de Moldova. Ţin minte că din reconstruirea acestui pod, Traian Băsescu şi-a făcut un ţel al vieţii. Şi l-a reconstruit.

De la parvenirea la şefia Guvernului, l-am urmărit pe Dacian Cioloş pentru a vedea ce ţel îl devorează, ce lucru vrea să facă pentru ţara asta, astfel încît, la finele mandatului, numele său să fie legat de lucrul respectiv.

Ştiind că Dacian Cioloş a fost Comisar pentru Agricultură şi că e de meserie agricultor, mi-am zis: Omul ăsta nu va avea somn, odihnă, răgaz pînă nu va face, dacă nu din toată agricultura noastră, atunci măcar dintr-o bucăţică a acesteia, o agricultură modernă, de nivel european.

Au trecut de la preluarea Guvernului de către Dacian Cioloș opt luni deja. Mai e puţin şi Dacian Cioloş îşi va încheia mandatul. Presupunînd că voi fi un istoric în viitor, ce-aş răspunde eu, studiind acest mandat, la întrebarea: Pentru ce s-a bătut pe viaţă şi pe moarte Dacian Cioloş? Pentru modernizarea agriculturii româneşti? Pentru ca măcar trei sferturi din gospodăriile româneşti să aibă W.C.-ul în casă? Pentru începerea unei autostrăzi? Pentru înfiinţarea unei linii de mare viteză? Pentru o şosea, pentru un pod, sau, hai să zicem, pentru un podeţ? Nu s-a bătut pentru nimic din toate acestea.

Mandatul lui Dacian Cioloş se defineşte esenţial prin urmărirea crîncenă, sălbatică, nemiloasă de către premier a celei mai mari escrocherii din istoria postdecembristă: Achiziţionarea de către statul român a Cuminţeniei Pămîntului.

Rar mi-a fost dat să văd nu numai în postdecembrism, dar şi în istoria modernă a României, o mai mare înverşunare a unui conducător pentru realizarea unui proiect care ține mai degrabă de Istoria artei decît de Istorie: Achiziţionarea de către stat a unei opere de artă.

De la început, cînd premierul Dacian Cioloş, acest Candiano Popescu al României lui Klaus Iohannis, s-a aruncat cu toată energia în achiziţionarea Cuminţeniei pămîntului, s-au ridicat voci care i-au atras atenţia că un Guvern nu-şi poate concentra energia unui mandat pentru trecerea unei opere de artă din proprietate privată în proprietatea statului. Pentru că, din punct de vedere cultural, ceea ce-şi propune Dacian Cioloş nu e păstrarea sculpturii în ţară, nu e nici măcar aducerea sculpturii în ţară, ci cumpărarea ei de către statul român de la niște particulari. Care, culmea! sunt români, ba chiar locuiesc în România. Ea, sculptura, e în ţară. Ea, sculptura, e în proprietatea privată a unor români.

În întreaga lume, capodopere ale artei sînt în proprietate privată. Asta şi explică unul dintre cele mai înfloritoare comerţuri: Cel cu opera de artă. Din cînd în cînd, proprietarul închiriază unor muzee, pentru expoziţii naţionale, opera respectivă.

Vizitînd Casa Rubens din Anvers, am remarcat că jumătate din tablourile unei expoziţii amenajate într-una din sălile muzeului purta menţiunea: Închiriat de X.

În toate țările civilizate, proprietarii de opere de artă sunt fericiți să închirieze unei expoziții o operă de artă, deoarece au cu ce se lăuda. Nicăieri în lume, statul nu cheltuie sume uriaşe de bani pentru a cumpăra opere de artă de la privaţi. Pentru că statul nu se ocupă cu arta. Cu arta se ocupă iubitorii de artă.

Statul român face excepţie în lumea de azi. Statul român ţine să cumpere de la un proprietar o operă de artă cu 11 milioane de euro.

Dacă statul român ar cumpăra de la un proprietar un braţ al Dunării ar mai fi de înţeles. S-ar presupune că, intrînd în proprietatea statului, braţul ar fi liber la pescuit pentru toţi românii.

Prin cumpărarea cu 11 milioane de euro, luați de la spitale, de la drumuri, de la lucrări publice, ba chiar și de la Cultură (cîte muzee din România n-ar avea nevoie de bani pentru a se moderniza!), statul român devine proprietarul sculpturii lui Brâncuși.

Ce vrea să facă statul român cu sculptura lui Brâncuși? Potrivit lui Dacian Cioloș, s-o expună într-un muzeu. Și care e interesul public în expunerea într-un muzeu? De a avea sculptura la dispoziția iubitorilor de artă? Păi dacă acesta ar fi interesul, nu e nimic mai simplu decît să se lase sculptura proprietarilor și la un moment dat să fie închiriată de o expoziție răsunătoare pentru care s-ar face publicitate gen Pentru prima dată, Cumințenia Pămîntului la dispoziția publicului. Ar da năvală să vadă sculptura pînă și cei care n-au habar de importanța operei lu Brâncuși.

Sculptura lui Brâncuşi a stat în Muzeul de artă timp de cîteva decenii. În nici un moment nu s-au văzut cozi pentru ca românii s-o poată vedea. În lunile de campanie guvernamentală sculptura a fost expusă la Muzeul Cotroceni. Deşi în România numai despre această sculptură se vorbeşte, în nici o zi nu s-a putut vedea vreo coadă la Muzeul Cotroceni, urmare a patimii bucureştenilor de a vedea sculptura.

Nu vreau să micșorez importanţa sculpturii lui Constantin Brâncuşi. Sunt încredințat că ea merita efortul de a-i convinge pe proprietarii români s-o doneze statului sau s-o vîndă cu o sumă mult mai mică. Ea nu merită însă un efort financiar atît de mare al statului într-o Românie în care nu sunt bani pentru spitale. Ea nu justifică uluitoarea concentrare a energiilor guvernamentale cînd Guvernul are atîtea de făcut pentru viața de fiecare zi a românilor. Da, dacă am fi într-o țară ca Olanda, să-i zicem, unde marile probleme ale vieții cotidiene s-au rezolvat, un capriciu precum cumpărarea unei opere de artă de către stat de un la un proprietar privat ar avea justificare.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate