Unul din cinci tineri nu are de lucru. Cu cât scad șansele de a găsi un job dacă ai absolvit doar gimnaziul sau liceul

Unul din cinci tineri nu are de lucru. Cu cât scad șansele de a găsi un job dacă ai absolvit doar gimnaziul sau liceul

Rata şomajului a fost anul trecut de 6,8% la nivel naţional, similar cu nivelul din anul precedent, cel mai mare procent fiind în cazul tinerilor de 15-24 de ani, respectiv 21,7%, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică.

Raportat la nivelul de studii, rata este mai mare în cazul absolvenţilor învăţământului scăzut şi mediu, de 8,1%, respectiv 7,2%, în timp ce în cazul persoanelor cu studii superioare rata şomajului a fost de 4,1%.

Rata de ocupare în rândul femeilor este mai mare decât la bărbați. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,7 puncte procentuale (7,5% la bărbaţi faţă de 5,8% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 0,4 puncte procentuale (7% în urban faţă de 6,6% în rural).

Rata şomajului de lungă durată, în care persoana este în şomaj de minim un an, a fost de 3%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 43,9%

Ne puteți urmări și pe Google News