UNPR nu vrea moţiune de cenzură. Negocieri cu PSD şi ALDE

UNPR nu vrea moţiune de cenzură. Negocieri cu PSD şi ALDE

PSD, UNPR şi ALDE discută despre eventuala debarcare a Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate.

Liderul UNPR, Valeriu Steriu, a spus la RFI că o moţiune de cenzură nu ar fi necesară. "În opinia mea, vă spun sincer, nu s-ar impune. UNPR-ul a militat întotdeauna pentru stabilitatea politică şi evident, chiar dacă lucrurile nu merg în direcţia cea mai mulţumitoare din multe puncte de vedere economic, credem totuşi că stabilitatea politică este cea care ar fi prioritară în perioada următoare. Vom discuta şi cu partenerii, pentru a vedea şi opinia dânşilor. Ajustările se pot face la nivelul Guvernului şi în eşaloanele de miniştri, nu trebuie neapărat o remaniere de amploare şi instalarea unui Guvern politic cu puţin înaintea unei runde de alegeri care va fi în această toamnă", a declarat el.

Întrebat ce are de reproşat Guvernului Cioloş, liderul UNPR a răspuns: "Sunt foarte mulţi oameni pe care i-am întâlnit în ultimele luni şi care au menţionat dificultăţile întâmpinate în asigurarea activităţilor agricole, în finanţarea acestora. De asemenea, toată lumea a văzut sincopele din zona sănătăţii, destul de ample şi neîntâlnite până acum chiar în guvernele politice. De asemenea, sunt foarte multe stângăcii şi în partea de comunicare, multe lucruri să spunem realizate, dar insuficient de bine comunicate au generat nemulţumiri şi frustrări".

Ne puteți urmări și pe Google News