Editura Evenimentul si Capital

UNPR a anunțat că votează pentru anchetarea șefului ei

Votul în Parlament în cazul lui Gabriel Oprea pare a fi o simplă formalitate FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Autor: | | 1 Comentarii | 511 Vizualizari

Președintele UNPR a solicitat senatorilor să voteze în favoarea solicitării DNA, iar partidele, în frunte cu UNPR, au anunțat că se vor conforma

Gabriel Oprea a trimis, ieri, o scrisoare președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în care cere să i se ridice imunitatea, după ce DNA a cerut urmărirea sa penală.

Acesta este cercetat pentru infracţiunea de abuz în serviciu, după ce procurorii au constatat că acesta a folosit ilegal coloane oficiale. „Solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului. Consider că gestul meu va face ca nici imaginea Senatului şi nici imaginea UNPR să nu fie afectate”, a spus Oprea.

Liderul UNPR a susținut că se consideră nevinovat. „Nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus față de ceilalți miniștri de resort”, s-a apărat el.

Colegii de partid ai lui Gabriel Oprea au spus că vor vota pentru ridicarea imunităţii, aşa cum le-a cerut preşedintele UNPR.

„În mod normal, am fi discutat în şedinţa partidului de zilele acestea, dacă votăm ridicarea imunităţii sau nu. Dar dacă el ne-a spus să votăm pentru ridicarea imunității, nu văd de ce nu am vota așa cum ne-a cerut. E vorba doar de începerea urmăririi penale, nu de reţinere sau arestare”, a spus un senator UNPR, pentru EVZ.

De asemenea, surse din PSD au afirmat, pentru EVZ, că şi ei vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea, aşa cum a cerut acesta.

PNL votează „pentru”

Şi liberalii au anunţat, atunci când DNA a cerut Senatului începerea urmăririi penale, că vor vota „pentru”. „Nu are importanță cum se cheamă persoana împotriva căreia DNA sau alte instituții din sistemul judiciar inițiază o solicitare, comportamentul nostru parlamentar, respectiv al colegilor din Senat va fi unul de susținere a acestei solicitări pentru a se putea face, ca în cazul oricărui cetățean din România, o anchetă pe speța invocată”, a afirmat Alina Gorghiu, copreședinte PNL.

În acest context, votul care va fi dat în plenul Senatului, în cazul lui Gabriel Oprea, cel mai probabil peste 2 săptămâni, va fi o simplă formalitate. Deocamdată, senatorii juriști trebuie să ia o decizie în acest caz.

Alte cazuri

De regulă, parlamentarii cercetaţi de procurorii DNA nu cer colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii, ci să îi apere. Unul dintre cei care nu au cerut sprijin a fost ex-ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, care a cerut şi el, anul trecut, ridicarea imunităţii. „Solicitarea mea este să daţi un vot DA. Este o rugăminte în plus, fiind şi ziua mea, de a nu mă pune în situaţia de a-mi da demisia din funcţia de senator, pentru a veni în faţa instanţei”, a transmis Vâlcov. La rândul său, în noiembrie 2014, Ecaterina Andronescu le-a transmis senatorilor că nu le cere să fie apărată.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate