Câţiva judecători din Consiliul Superior al Magistraturii s-au aruncat grăbiţi să caute argumente pentru care sistemul judiciar ar trebui să treacă imediat la punerea în practică a dorinţei preşedintelui României, Klaus Iohannis, după ce şeful statului a cerut mai puţin zornăit de cătuşe.

Trecem peste faptul că magistraţii din CSM nu i-au atras atenţia politicianului Klaus Iohannis că nu e normal ca un politician, fie şi şeful statului, să spună sistemului judiciar cum ar trebui săşi gestioneze bătăliile pentru impunerea aplicării legii. Dacă gândeau în mentalitatea respectării legii, magistraţii din CSM îl invitau politicos pe şeful statului să se adreseze Parlamentului cu o solicitare de schimbare a legislaţiei privind liberul acces la informaţii de interes public şi chiar a procedurii care prevede că procesele penale sunt publice.

Acum legea este clară: orice informaţie care nu periclitează bunul mers al anchetei este de interes public și trebuie prezentată presei. Procesele penale sunt de interes public şi se judecă public. Dacă orice politician are vreo problemă cu asta, direcţia corectă de acţiune este să schimbe legea, nu să ceară magistraţilor să interpreteze altfel legislaţia existentă.

Schimbarea legii se poate întâmpla, evident, după o dezbatere parlamentară şi mai ales o dezbatere publică. Aici ar avea deja o mare problemă orice politician şi mai ales preşedintele României, Klaus Iohannis. În toate sondajele de opinie încrederea în DNA este în creştere, ceea ce demonstrează că societatea aprobă modul în care această instituţie duce bătălia cu corupţia.

Pentru orice politician ar fi imposibil acum să schimbe această percepţie publică, într-o manieră care să determine, prin legi noi, o repoziţionare a DNA în lupta cu cancerul corupţiei. Pentru Klaus Iohannis ar fi un demers împotriva propriului electorat care, în 16 noiembrie 2014, ieşise în Piaţa Universităţii pentru a cere măsuri mai ferme împotriva corupţiei.

Sondajele de opinie şi miile de comentarii pe care le scriu zilnic cititorii marilor site-uri de ştiri indică o atitudine total diferită de cea pe care s-au grăbit să o etaleze unii judecători CSM pentru a face pe plac unui politician. Însă nici argumentul acesta nu este cel mai important în discuție. Până la urmă nu este neapărat un argument valid faptul că într-un moment de timp mulţi oameni cred că este bine sau rău ceva.

Sunt și alte argumente solide care demonstrează că magistraţii care s-au grăbit să-i satisfacă dorinţa şefului statului fac o mare prostie.

Iată cum își justifică ei prostia: principalul argument al magistraţilor care vor să limiteze expunerea publică a acuzaţilor de corupţie este legislaţia din alte ţări.

Judecătorul Mircea Aron a spus în şedinţa CSM că trebuie făcut „un examen de legislaţie comparată”. Magistratul Marius Tudose a mers chiar mai departe şi a sugerat o lege care să îngrădească libertatea de exprimare a jurnaliştilor în cazuri de corupţie: „Spectacolul nu îl fac procurorii. (...) Trebuie să facem un examen de legislaţie comparată, în aşa fel încât să găsim cele mai bune pârghii ca să mai estompăm fenomenul. Dacă este nevoie de un articol legislativ, o să propunem ministrului Justiţiei să facă un demers în acest sens”. Ambii magistraţi invocă necesitatea unei comparaţii cu legislaţia din state consolidate democratic, o greşeală elementară, pentru că România nu are o clasă politică la nivelul ţărilor unde măsurile împotriva corupţiei sunt mai puţin dure şi unde autorităţile judiciare nu luptă cu un cancer atât de grav.

E ca la doi bolnavi de forme diferite ale acestei boli. Cancerul descoperit şi tratat la timp nu necesită intervenţii agresive asupra pacientului. Cancerul extins atât de grav încât a adus pacientul aproape la moarte necesită intervenţii chirurgicale şi metode mult mai periculoase. Niciun medic normal la cap, care are în tratament un bolnav în stadiu extrem de grav, nu s-ar apuca să-şi regleze tratamentul prin comparaţie cu cel aplicat unor cazuri mult mai uşoare. Este o logică de bun-simţ pe care o percep toţi românii care au încredere în atitudinea de până acum a DNA, într-un procent foarte mare: 62 la sută.

Când statul e acaparat de o clasă politică putred de coruptă, autorităţile juridiare trebuie să ducă un război cât mai agresiv împotriva acestui fenomen, nu să dilueze forța intervenției. Asta implică şi strategiile de comunicare publică. La fel cum inspectorii de la Protecţia Consumatorilor merg cu televiziunea după ei în control, pentru a educa publicul să sesizeze încălcarea legii şi pentru a speria comercianţii care nu o respectă, şi DNA trebuie să facă spectacol.

Nu avem cum să tratăm boala dacă nu acceptăm o intervenţie mai agresivă.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.