Editura Evenimentul si Capital

Se cere UNIFICAREA dreptei: Să ne spălăm pe față cu apă rece, apoi să ne batem cu stânga

Autor: | | 1 Comentarii | 450 Vizualizari

Partidele de dreapta trebuie să se unifice într-o platformă care să îl susţină pe Iohannis la următoarele alegeri prezidenţiale, a afirmat deputatul PNL Cezar Pred, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte.

„Cea mai mare eroare a dreptei este să nu aibă până la sfârşitul acestei toamne deja platforma făcută pentru europarlamentare şi prezidenţiale. Eu nu pot să gândesc în locul unui candidat la preşedinţia României, care este preşedinte, dar pot să îmi imaginez şi eu cu mintea mea politică: cam cum vede acest om o separare de asta, când lu' ăla de la USR îi e ruşine să meargă cu ăsta de la PNL, când Cioloş fuge şi de unul şi de altul, când fiecare se dă mai mare că îl susţine pe preşedintele actual, dar fiecare îşi face planul singur, fiecare crede că are atâtea procente încât dacă le aduni se duc la 150%, iar după ce vom intra separat, în mai, în alegerile europarlamentare va începe scandalul în fiecare partid, că nu am obţinut cât speram că vom obţine?'', a spus deputatul PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda.

În lipsa unei unificări, partidele de dreapta nu vor obţine rezultate bune la alegerile viitoare şi nici nu vor deveni mai puternice, potrivit liberarului.

„Şi în loc să îl ajutăm pe candidatul la preşedinţie, pe care spunem acum că îl susţinem cu toată inima, ne vom omorî între noi, încercând să dăm conducerea jos, care nu a obţinut cât a promis că obţine (la alegerile europarlamentare, n.r.). Nu mai bine facem o echipă împreună, o platformă împreună, intrăm pe o singură listă în europarlamentare toată dreapta şi ne batem cu stânga şi platforma e făcută ca în noiembrie, decembrie să poată susţine candidatul pe care clamează acum că şi-l doresc?! Ambiţiile astea că: noi prin noi înşine... auzeam pe unii că vom lua 12-13 parlamentari, poveşti! Eu zic să ne spălăm pe faţă cu apă rece şi să ne apucăm să facem o platformă comună a dreptei, cu toţi din dreapta'', a afirmat Cezar Preda.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X