VESTE BUNĂ pentru sute de BUCUREȘTENI. Unde se depun CERERILE pentru AJUTOR FINANCIAR

VESTE BUNĂ pentru sute de BUCUREȘTENI. Unde se depun CERERILE pentru AJUTOR FINANCIAR

Bucureştenii pot depune, începând de astăzi, cererile pentru acordarea ajutorului financiar în valoare de 500 de lei pentru adulţii cu handicap, atât la sediile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGASMB), cât şi în format electronic. Până la ora 11.00 au fost depuse peste 2.000 de cereri, spune Primăria Capitalei.

Potrivit municipalităţii, cererile şi documentele necesare pentru acordarea ajutorului financiar pot fi trimise online, scanate, pe site-ul DGAS, la secţiunea „Stimulente financiare", dar şi la sediile DGASMB, în funcţie de domiciliu. Astfel, cei care locuiesc în Sectorul 1 vor depune cererea la Centrul de Mentorat pentru Structurile Economiei Sociale din (Şos. Ştefan cel Mare, nr. 1, intersecţiebulevardul Iancu de Hunedoara cu Calea Dorobanţilor), persoanele cu domiciliul pe raza Sctorului 2 vor depune cererea la Centrul de informare şi consiliere pentru cetăţeni (Şos. Ştefan cel Mare, nr. 38, sector 2, vizavi de Aleea Circului), unde va fi prezent şi un interpret în limbajul mimoco-gestual pentru persoanele cu deficienţe de auz.

De asemenea, persoanele cu domiciliul în Sectorul 3 vor depune cererea la Spălătoria Socială (Strada Armenis nr. 2, sector 3, în zona Trapezului, pe partea cu Mega Image) sau la Structura de Economie Socială San The (Strada Lipscani nr. 104, Biserica Sf. Gheorghe), cei cu domiciliul în Sectorul 4 şi cei care locuiesc în Sectorul 5 vor depune cererea la Spălatoria Socială din Aleea Turnu Măgurele, nr. 17 (Complex OMINIS, staţia RATB Ciceu), iar cei care locuiesc în Sectorul 6 vor depune cererea la Spălătoria Socială din Drumul Taberei nr. 24 (Complex Favorit, intrarea din str. Pravăţ)

Până la ora 11.00 au fost depuse aproximativ 1.100 de cereri la sediila DGASMB şi 1.200 online, precizează PMB.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit proiectului de hotărâre, ajutorul financiar se acordă doar prin virament bancar, în fiecare lună, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială, persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, în baza unui dosar care va conţine certificatul de încadrare în grad de handicap în original (în cazul în care există diferenţe de nume între actul de identitate şi certificat, se solicită actul care să ateste schimbarea numelui), cartea de identitate a persoanei cu handicap şi cea a reprezentantului legal, în original, precum şi extrasul de cont şi cererea tip.

Pot beneficia de ajutorul de 500 de lei adulţii cu handicap care locuiesc sau au reşedinţa în Bucureşti, certificatul de încadrare în grad de handicap este emis de către una dintre Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor Capitalei, iar beneficiarul nu are datorii la stat. Nu beneficiază de ajutor persoanele cu handicap care sunt reţinute sau condamnate definitiv la pedeapsa cu închisoarea, pe perioada reţinerii sau detenţiei şi nici cele care realizeaza venituri, aflate în îngrijirea unui asistent personal profesionist.

Municipalitatea arată că în primul trimestru al acestui an în Capitală erau înregistraţi 57.222 de adulţi cu handicap, neinstituţionalizaţi, din totalul de 57.806.

"În municipiul Bucureşti, ponderea persoanelor adulte cu handicap din totalul persoanelor adulte cu handicap din România este 7,96%, în condiţiile în care la nivelul judeţelor, media este de aproximativ 2%-3%", explică iniţiatorii proiectului.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 30 august.

În şedinţa CGMB din 19 iulie, consilierii generali au aprobat un proiect de hotărâre prin care primăria va acorda un ajutor financiar lunar pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Capitală.